Producătorii de porumb şi grâu vor primi subvenţii în valoare de 200 de lei, pentru lichidarea consecinţelor secetei din 2012
0
Producătorii de grâu de toamnă şi porumb din 15 raioane vor primi compensaţii parţiale pentru a diminua consecinţele secetei din anul trecut. „Nu vor beneficia de ajutor cei din raionele Briceni, Drochia şi Edineţ, care nu au fost afectate de secetă“, a declarat Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Astfel, agricultorii din raioanele de Nord ale Republicii Moldova vor primi câte 100 de lei pentru un hectar însămânţat cu porumb, cei din Centru – 200 de lei, iar cei din Sud – 400 de lei. „Pentru culturile de grâu, vor fi alocaţi câte 200 de lei per hectar, pentru cei din sudul ţării, 150 – centru şi 100 – nord“, a mai comunicat Bumacov.
În acelaşi timp, oficialii spun că până joi urmează să fie constituite comisiile locale, care vor recepţiona cererile de la agricultori. „Din această Comisie va face parte primarul, secretarul consiliului local, inginerul cadastral şi un producător agricol. Comisia va verifica suprafeţele declarate şi va întocmi lista persoanelor care vor primi mijloacele financiare. Listele urmează să fie transmise Agenţiei de Intervenţie pentru Plăţi în Agricultură până pe 20 august. Localităţile care nu le vor prezenta în termenul stabilit, riscă să rămână fără subvenţii. Termenul limită de transferare a banilor către agricultori este 31 octombrie“, afirmă Petru Maleru, directorul Agenţiei de Intervenţie pentru Plăţi în Agricultură.
Maleru susţine că de aceşti bani vor putea beneficia atât persoanele juridice, cât şi cele fizice. „Important este ca suprafaţa terenului cultivat cu grâu de toamnă să nu fie mai mică de un hectar, iar cea de porumb – de 0,5 hectare“, a mai menţionat directorul Agenţiei.
Agricultorii spun că aceşti bani vor acoperi 10 % din pagubele suferite. „Sau vom putea achiziţiona zece litri de combustibil. Agricultorii sunt mai puţini activi şi de cele mai dese ori nu ridică ajutoarele acordate de stat“, susţine Tudor Gorea, producător agricol din raionul Rezina.
În total, de aceste subvenţii vor beneficia în jur de 100.000 de agricultori care au cultivat terenurile cu porumb şi grâu de toamnă. Ministrul Agriculturii susţine că seceta de anul trecut a provocat daune în valoare de peste cinci miliarde de lei.
Compensaţiile vor fi acordate dintr-un credit de 10 milioane de dolari, obţinut în baza unui Acord de Finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare. Banii au fost împrumutaţi pe un termen de 25 de ani, cu o perioadă de graţie de cinci ani, la o rată a dobânzii de 1,25 la sută anual.