Vlad Plahotniuc: PAS şi PPDA fac corect politic când spun că nu vor face alianţă cu PDM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PDM, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, a dat de înţeles că este posibilă o alianţă postelectorală cu PPDA şi PAS, în pofida faptului că Maia Sandu şi Andrei Năstase declară ferm că este exclus un asemenea scenariu.

„Eu dacă aş fi în opoziţie în locul lor, tot aşa aş spune până în alegeri. Ar fi sinucidere politică pentru un partid de opoziţie să spună că va face alianţă cu partidul de la guvernare. Ce opoziţie ar mai face PAS şi PPDA dacă ar admite măcar o alianţă cu PDM înainte să între în alegeri? Şi-ar pierde automat o parte din electorat”, a afirmat Vlad Plahotniuc într-un interviu pentru Tribuna.

Democratul susţine că PAS şi PPDA „fac corect politic când spun că nu vor face alianţă cu PDM”. 

„Ce va fi după alegeri, deja haideţi să nu anticipăm, să vedem rezultatele şi să discutăm atunci. La acest moment avem partide de opoziţie şi partide de la guvernare, ele nu trebuie amestecate pentru că riscăm să inducem confuzie în rândul electoratului şi asta ar fi în dezavantajul partidelor de dreapta”.

Preşedintele PDM a mai remarcat că „e poziţia foarte salutabilă a unor reprezentanţi ai diplomaţiei occidentale, acreditaţi în Republica Moldova, care au venit cu un mesaj în care conturează o perspectivă comună pentru partidele democrate şi pro-europene, imediat după alegerile parlamentare din toamnă”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite