Vlad Filat: Este un fals ordinar. Nu am nici o implicaţie în cazurile de cedare a Aeroportului şi Băncii de Economii
0Ex-premierul Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), susţine într-un interviu pentru agenţia Moldpres că acuzaţiile precum că ar fi fost implicat în cazul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău şi reducerii cotei statului în Banca de Economii de la 56% la 33,3%, sunt nişte „speculaţii”
Liderul PLDM califică drept speculaţii iresponsabile şi falsuri declaraţiile celor care susţin că el ar avea implicaţii în cele două cazuri.
"Pot să vă spun că declaraţiile pe care le fac unii reprezintă un fals ordinar, nu au nimic în comun cu realitatea. Le-aş sugera celor care vin cu astfel de declaraţii să aducă şi dovezi, deşi, ştiu bine şi eu, şi ei că respectivele acuzaţii sînt absurde şi neîntemeiate. De aceea, las pe conştiinţa lor aceste speculaţii. Important acum este ca Banca şi Aeroportul să se dezvolte, iar pentru ca lucrurile să fie anume aşa avem instituţii responsabile ale statului. Ca şi oricare cetăţean al Republicii Moldova, eu îmi doresc să fie valorificate investiţiile ce vin, să aducem noi investiţii, să se dezvolte economia şi, cel mai important, să fie create noi locuri de muncă. Iar celor ce vin cu speculaţii la această temă, le-aş recomanda să se concentreze pe soluţionarea problemelor cu care se confruntă oamenii, dar nu să se ocupe cu prostii", a declarat Vlad Filat într-un interviu pentru Moldpres.