Vlad Filat confirmă. Maia Sandu este candidatul PLDM pentru funcţia de premier. „A fost un pic de grabă”
0
Liderul PLDM, Vlad Filat, a confirmat într-un briefing de presă informaţia precum că Maia Sandu este candidatul liberal-democraţilor la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova.
„Am convenit că numele candidatului va fi anunţat după ce vom depăşi toate etapele necesare pentru învestirea Guvernului. Din păcate, a fost manifestată un pic de grabă. Nu ştiu dacă intenţionat sau nu”, a declarat Vlad Filat.
Potrivit liberal-democratului, candidatura Maiei Sandu a fost convenită în cadrul formaţiunii, dar că aceasta urmează să fie discutată nu doar în cadrul alianţei, dar şi „la nivelul partenerilor de dezvoltare”.
Cum au fost repartizate ministerele de către PLDM, PD şi PL
Filat a mai comentat şi absenţa candidatului de la sediul PD, unde urma să discute cu democraţii. El a spus că democraţii ar fi fost anunţaţi din timp că Maia Sandu nu va putea fi prezentă astăzi la sediul partidului, deoarece în acel moment erau întâlniri cu partenerii externi.
Chişinău: a fost formată alianţa de guvernare proeuropeană. Urmează învestirea Guvernului
Precizăm că liderii PLDM, PD şi PL au anunţat anterior că joi seara, la ora 19:00, vor organiza o conferinţă de presă în cadrul căreia vor anunţa candidaturile pentru fiecare minister în parte. Evenimentul a fost, însă, amânat. Liderii AIE 3 ar fi preferat să discute la telefon. „Nu căutaţi ceva subversiv. Este un proces firesc şi responsabil de învestire a unui Guvern”, a conchis Filat.