Valeriu Streleţ se va întâlni cu Mogherini la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Federica Mogherini. FOTO: AP
Federica Mogherini. FOTO: AP

Premierul Valeriu Streleţ a discutat la telefon cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini. Cei doi oficiali au stabilit că se vor întâlni la Bruxelles în luna septembrie.

În cadrul convorbirii oficialii au evaluat progresul Republicii Moldova în implementarea agendei de integrare europeană şi etapa la care se află reformele realizate în contextul punerii în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere RM-UE

Premierul Valeriu Streleţ urmează să întreprindă o vizită la Bruxelles, în luna septembrie. 

Federica Mogherini l-a asigurat pe Valeriu Streleţ de toată susţinerea Uniunii Europene în realizarea reformelor, modernizarea ţării şi continuarea agendei europene.

La rândul său, premierul s-a arătat deschis pentru un dialog eficient cu partenerii europeni. Totodată, şeful executivului de la Chişinău a prezentat priorităţile Guvernului: stabilitatea macro-financiară, reforma sectorului justiţiei, lupta împotriva corupţiei, protecţia socială a cetăţenilor şi asigurarea securităţii energetice.

De asemenea, oficialii au reconfirmat disponibilitatea reciprocă pentru un dialog productiv. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite