Valeriu Ghileţchi, ales preşedinte al unei comisii a APCE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO parlament.md
FOTO parlament.md

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei l-a ales pe vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Valeriu Ghileţchi, în funcţia de preşedinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, evenimentul este o premieră pentru Republica Moldova, Valeriu Ghileţchi fiind primul parlamentar moldovean ales în această funcţie. 

Comisia condusă de către vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău este responsabilă de audierea candidaţilor la funcţia de judecător CEDO din partea statelor membre ale Consiliului Europei.

„Este o mare responsabilitate atât pe plan personal, cât şi naţional având în vedere rolul cheie al comisiei pe care am onoarea să o conduc în procesul de selectare a judecătorilor celei mai importante instituţii europene de justiţie”, a declarat Valeriu Ghileţchi.

Vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova are experienţă în parlamentarismul european de peste 12 de ani. Anterior, Valeriu Ghileţchi a fost, pe rând, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă, dar şi vicepreşedinte al APCE.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite