Un an de la începutul războiului ruso-ucrainean în Donbass: evenimente şi prognoze

Ucraina se confruntă cu cea mai tristă soartă pe care o poate avea o republică ex-sovietică – aceea de a fi atacată de fosta metropolă, actualmente numită Federaţia Rusă, şi de a i se înstrăina părţi din teritoriu. Alte două foste republici sovietice, Republica Moldova şi Georgia, au trecut la rândul prin aceeaşi provocare în 1992-1993 şi 2008.

Însă cazul Ucrainei este o avansare la un alt nivel al scurtelor războaie cu Republica Moldova şi Georgia. Ucraina a fost atacată, i-au fost ocupate complet trei regiuni, Crimeea, Doneţk şi Lugansk, apoi a început să opună rezistenţă şi a eliberat jumătate din teritoriul celor două regiuni din est, care fac parte din provincia istorică Donbass. Asta în condiţiile în care un analist financiar american şi fost spion sovietic, Iuri Şveţ, apreciază într-un interviu dat publicităţii recent, că Ucraina nu are, practic, armată, aceasta fiind distrusă sistematic de conducerea coruptă. Într-adevăr, greul luptelor din estul Ucrainei a fost dus de formaţiunile militare formate din voluntari, cele ale Gărzii Naţionale (alcătuite din foşti luptători ai Euromaidanului) şi cele ale organizaţiei „Sectorul de dreapta”. Mobilizarea în rândurile armatei ucrainene decurge cu greu, iar capacitatea acesteia de a lupta este încă redusă.

Cu toate acestea, Ucraina a reuşit să-şi menţină, cel puţin, onoarea, apărându-şi teritoriul, dacă nu i-a fost dat să atingă victoria deplină.

Rusia nu a reuşit să obţină schimbarea actualilor lideri de la Kiev cu unii proruşi, iar având în vedere dispoziţiile care predomină acum în rândurile cetăţenilor ucraineni, nici nu va reuşi să o facă prea curând. Într-un război cu peste 6000 de morţi deja, mulţi dintre ei civili, care nu dă semne că se va termina rapid, Rusia s-a ales cu cea mai mare provocare militară de la primul război cecen (1994-1996) încoace.

Unul dintre marile neajunsuri ale Ucrainei este că, în bătălia propagandei, este surclasată de Rusia. Pe plan internaţional, dacă diplomaţia ucraineană ar acţiona cu eficienţă, s-ar reuşi atât condamnarea mai dură a Rusiei, cât şi obţinerea de ajutoare, inclusiv militare. Deşi diplomaţia e punctul slab al statului ucrainean, conducerea de vârf a acestuia pare să mizeze, în ultimul timp, exclusiv pe „soluţii diplomatice”. Dorinţa de a nu re-escalada războiul este de înţeles şi de apreciat, însă miile de încălcări, de către separatişti, ale armistiţiului semnat ultima dată la Minsk (Minsk 2) au permis trupelor organizaţiilor teroriste „republica populară Doneţk” şi „republica populară Lugansk” să-şi consolideze poziţiile şi chiar să înainteze pe unele sectoare.

Ce se pregăteşte pentru viitor acum, la un an de la izbucnirea reală a războiului în Donbass? 

După un an de acţiuni militare, distrugeri de zeci de miliarde de euro, refugieri şi crize umanitare, situaţia nu este deloc simplă şi focul războiului nu a trecut încă. Rebelii au concentrat în ultimele săptămâni, doar în ultimele săptămâni, o cantitate extrem de mare de tehnică militară grea, tancuri, TABuri, MLIuri şi alte maşini de război. Or, folosirea maşinilor de război de acest tip pentru apărare nu este deloc necesară, în schimb acestea îşi demonstrează valabilitatea şi indispensabilitatea în timpul unei ofensive generale.

S-ar părea că asta e ceea ce-şi propune Federaţia Rusă: destabilizarea înceată dar sigură a celor două regiuni ucrainene din est, în continuare, pentru a pune cât mai multă presiune pe Kiev şi a obţine cu prima ocazie venirea altcuiva la putere, a cuiva mult mai blând cu ruşii.

Rusia nu vrea să scape Ucraina sub nicio formă în Uniunea Europeană sau NATO, iar integrarea într-o asemenea structură, mai ales NATO, va fi tratată de ruşi ca un casus belli. Din această cauză mai continuă agresiunea în est, Rusia vrea să demonstreze că nimeni nu are dreptul să o nesocotească, şi că are dreptul la un „cordon sanitar” între ea şi occident, din care ar trebui să facă parte toate fostele republci sovietice – ele nu au dreptul să plece nicăieri, să-şi aleagă calea de dezvoltare. Este o încălcare flagrantă a principiului suveranităţii naţionale şi a neamestecului unei ţări în deciziile alteia.

Cu toate acestea, mărul care se vrea înghiţit de Rusia e prea mare şi s-ar putea să-i rămână în gât. Ucraina nu e nici Republica Moldova, nici Georgia. Este o ţară cunoscută la nivel mondial, are o diaspora foarte puternică şi activă, şi va găsi noi metode de a rezista în faţa agresiunii finanţate, orchestrate şi înzestrate de Federaţia Rusă.

Din păcate, în cele două regiuni orientale ale Ucrainei, în părţile de est controlate de separatişti şi armata rusă, cele două pseudostate, LNR şi DNR, se consolidează pe zi ce trece şi vor ajunge la nivelul unei Transnistrii poate, cu trupe ruse pe teritoriul lor.

Scopul Rusiei va fi de a continua războiul până când cele două pseudostate nu se vor consolida pe deplin şi nu vor căpăta capacitatea să se descurce şi singure. Apoi, se va instaura „pacea” şi nu se vor mai auzi împuşcături. Dar scopul general, geostrategic al Rusiei, va fi atins: crearea a două state nerecunoscute barează drumul către UE şi NATO al Ucrainei şi garantează rămânerea ei în zona de influenţă a Rusiei.

Click pentru a mări harta