Traian Băsescu şi unionismul în declaraţii

Recenta propunere a lui Traian Băsescu de unire a Republicii Moldova cu România în condiţiile renunţării la Transnistria este o reluare adusă la zi a unor intenţii similare ale fostului preşedinte român, cel puţin în declaraţii.

ÂTrebuie să ne amintim cu toţii că în urmă cu aproape nouă ani, în vara lui 2006, Traian Băsescu afirmase în faţa unor tineri români din afara graniţelor, inclusiv basarabeni, că ar fi propus conducerii de vârf a Republicii Moldova, în primul rând preşedintelui de atunci Vladimir Voronin, o variantă de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană „împreună cu România”. Nu se menţionase în mod explicit unificarea politică a celor două state româneşti, însă asta era ţinta aluziei lui Băsescu. Această declaraţie a stârnit valuri largi în presa de opoziţie de la Chişinău, provocând indignare în rândurile formatorilor de opinie care favorizau apropierea de România.

„Ne vom întâlni în Uniunea europeană”

Apoi, Traian Băsescu este cunoscut pentru apetenţa sa de a sublinia caracterul comun al locuitorilor României şi Republicii Moldova şi aspiraţiile de a-i regăsi pe toţi aceştia în cadrul aceloraşi frontiere. Însă poziţia fostului preşedinte în privinţa căii Republicii Moldova s-a schimbat de câteva ori în toţi cei zece ani de mandat. De la „ne vom întâlni în Uniunea Europeană”, o sugestie a necesităţii integrării Republicii Moldova ca stat independent în Uniunea Europeană s-a ajuns la „următorul proiect de ţară al României, după integrarea în NATO şi UE, trebuie să fie unificarea cu Republica Moldova”, la sfârşitul anului 2013. În acest ultim caz, declaraţia lui Băsescu referitoare la proiectul de ţară a generat o vie dezbatere la Bucureşti, reacţiile mergând de la exprimarea satisfacţiei până la acuzaţii de politicianism şi regrete că pe lângă declaraţii nu se propun planuri concrete, de regăsit într-o ofertă pe care Bucureştiul să o poată face Chişinăului.

O altă cotitură în declaraţiile fostului preşedinte al României a intervenit în vara anului trecut, 2014, după anexarea Crimeei şi izbucnirea războiului în estul Ucrainei. De această dată, Băsescu a declarat, răspunzând întrebărilor unor bloggeri în cadrul unui interviu, că renunţă la obiectivul proiectului unionist de ţară pentru România şi Republica Moldova, pe care îl declarase cu câteva luni mai în urmă. Şi această declaraţie a atras după sine reacţii din partea unor voci din mass-media care-l somau pe Băsescu să nu renunţe la obiectivul unirii.

Viitorul Transnistriei

De această dată, avem de a face cu o reiterare a unionismului lui Băsescu cu adăugarea unui element de noutate, poziţia asupra problemei transnistrene. Reproduc mai jos o parte din spusele fostului preşedinte:

”Calea europeană clasică înseamnă 14-15 ani de intrare în UE, dar după Ucraina nu aveţi senzaţia că UE a înţeles semnalul? Dacă această cale  e lungă, am şi o altă cale? Un plan B, unirea cu România. Aici, am două variante: unirea cu tot cu Transnistria sau să spun: Transnistria, asta e, sunt momente în care o generaţie de politicieni trebuie să sacrifice câte ceva. Ar trebui să existe un referendum care să treacă. Eu, când am avut ocazia să discut foarte privat cu politicienii moldoveni, le-am spus că s-ar puteasămeargă către Vest fără Transnistria. Ideal, în viitor, ar fi dacă s-ar consolida Ucraina să poţi proceda la un schimb de teritoriu“.

Ideea renunţării la Transnistria de dragul integrării europene a Republicii Moldova, sau a unirii, nu este nouă. Atât la nivelul discuţiilor din viaţa politică şi societatea civilă, cât şi în presă şi la nivel colocvial, aceasta a fost văzută de o anumită parte a societăţii din Republica Moldova, în special de pro-occidentali, drept o salvare a viitorului european al Republicii Moldova. Fără a fi un adversar al acesteia, trebuie să observ, totuşi, că ea prezintă câteva probleme cărora trebuie să li se găsească o soluţie înainte de a putea discuta serios.

În primul rând, ce se va întâmpla cu Transnistria? De obicei, se avansează varianta includerii acesteia în componenţa Ucrainei într-un schimb de teritorii cu Republica Moldova, în care aceasta să primească ori sudul Basarabiei, doar, ori şi sudul, şi nordul (fostul judeţ Hotin). Această idee este prezentă şi în declaraţia lui Băsescu. Şi-a pus cineva întrebarea dacă Ucraina are nevoie de Transnistria, cu toate problemele ei? Integrarea Transnistriei în Ucraina costă enorm, iar investiţiile necesare în zonă pentru a o aduce măcar la nivelul mediu al Ucrainei, sunt de ordinul a miliarde de euro. Ucraina are propriile probleme acum şi nu se gândeşte la Transnistria. Iar dacă s-ar consolida în viitor, precum afirmă Băsescu, ce ar opri-o din a prelua pe o anumită cale Transnistria şi fără vreun schimb teritorial cu Republica Moldova, în condiţiile existenţei unui număr mare de ucraineni în Transnistria, mulţi dintre care şi-au obţinut şic etăţenia ucraineană? Teza schimbului teritorial cu Ucraina pare fantezistă şi pentru că după pierderea Crimeii şi a unor părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk este greu de crezut că guvernul de la Kiev ar mai accepta să piardă şi alte părţi din teritoriu, chiar în schimbul Transnistriei. Sudul Basarabiei este o zonă cu potenţial economic, cu ieşire la Dunăre, Marea Neagră şi la gurile de vărsare a Dunării în mare, ceea ce îi sporeşte potenţialul geostrategic. Nu-mi imaginez că vreodată Kievul ar accepta să renunţe benevol la acest teritoriu.

Pe de altă parte, din declaraţia lui Băsescu rezultă că acesta i-ar fi îndemnat pe politicienii moldoveni să se gândească la acest schimb teritorial cu ucrainenii. Or teritoriile din sudul şi nordul Basarabiei şi cele din Bucovina de Nord nu au aparţinut niciodată Republicii Moldova, în varianta ei sovietică sau actuală, de aceea aceasta nu are nici un drept asupra acestor pământuri. Unicul stat care le-ar putea revendica, dacă umblă la tratatul cu Ucraina din 1997, este România. Din acest considerent, dacă este să se creadă că România poate ajunge la o înţelegere cu Kievul de cedare a Transnistriei către Ucraina în schimbul sudului şi nordului Basarabiei şi, poate, a nordului Bucovinei, atunci Transnistria trebuie să se afle anume în componenţa Românei pentru un timp. De aici nedumerirea pe care o am în legătură cu ordinea propusă de Băsescu: întâi renunţarea la Transnistria şi apoi unirea. Dacă urmăm firul logic de mai sus, ar trebui să fie invers: Transnistria intră în componenţa României împreună cu România, apoi este cedată Ucrainei la schimb pe alte teritorii.

Oricum, declaraţiile de acest gen ar trebui însoţite şi de paşi concreţi, propuneri reale, cuantificabile. De aceea, rămân la ideea că declaraţia cea mai inspirată a lui Băsescu a fost cea privitoare la proiectul de ţară. În această direcţie ar trebui să se lucreze, cu elaborarea unor strategii unioniste care să poată fi asumate ulterior la nivelul statului român.