Deputaţii moldoveni revin azi la lucru. Prioritare pe agenda de toamnă sunt adoptarea bugetului şi a câtorva legi din „pachetul pentru summitul de la Vilnius“
0Deputaţii revin azi la lucru, gata pentru sesiunea de toamnă-iarnă a Parlamentului, care începe pe 2 septembrie. Specialiştii le prezic o perioadă grea înainte de summitul de la Vilnius.
După o lună de vacanţă, aleşii poporului revin la muncă. „Au timp să meargă în teritoriu, să-şi facă agenda, iar începând cu doi septembrie se vor întruni în comisiile parlamentare. La Biroul Permanent vom decide când va avea loc prima şedinţă plenară. Cel mai probabil, va fi la sfârşitul lui septembrie“, declară preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
Liberal-democraţii cred că sesiunea trebuie să înceapă cu examinarea comportamentului parlamentarilor. „Prioritare sunt proiectele solicitate de Guvern, pentru că noi am plecat în vacanţă fără prea mari restanţe şi am aprobat tot ce era nevoie. De asemenea, trebuie să examinăm noua redacţie a Regulamentului Parlamentului şi proiectul Codului etic al deputaţilor. S-ar cere examinate la început de sesiune ca să stabilim din start regulile de joc“, consideră liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Democraţii spun că printre priorităţile acestei sesiuni se numără aprobarea politicii fiscale şi bugetului pentru anul viitor. „Probabil, Guvernul ne-a pregătit peste vară o geantă de proiecte de legi. Cu siguranţă, avem de lucru. Cred că misiunea principală a coaliţiei e să examineze operativ politica fiscală, în baza căreia este pregătit bugetul, cu care Executivul trebuie să vină în Parlament până la 1 octombrie. În rest, au mai rămas câteva puncte din pachetul Vilnius, angajamente interne şi politica socială“, susţine Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PD.
Pregătiri pentru Vilnius
Liberalii amintesc de restanţele înainte de summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde urmează să parafăm Acordul de Asociere cu UE. „Au rămas foarte multe chestiuni nerezolvate. Spre exemplu, punctele de control pe Nistru. Când vom merge la Vilnius, trebuie să avem toate temele pregătite. Multe lucruri trebuiau făcute încă în sesiunea trecută, dar le-am amânat. Suntem dispuşi să muncim şi să recuperăm restanţele“, dă asigurări deputatul PL Valeriu Munteanu.
Şi liberalii reformatorii susţin că summitul din noiembrie va grăbi activitatea parlamentară. „Ne obligă să ne mobilizăm şi să fim gata de orice situaţie. În plus, vom avea un an important înaintea campaniei electorale din 2014, de aceea trebuie să lucrăm cu toate motoarele“, afirmă Ion Hadârcă.
Socialiştii au înregistrat deja câteva zeci de proiecte. „Sunt o mulţime de subiecte social-economice de discutat. Pe agenda noastră se regăsesc proiecte privind revenirea la compensaţiile nominative, stoparea reformei din educaţie şi iniţiative ce se referă la politica fiscală“, relevă neafiliatul Igor Dodon.
Război şi pace
Analiştii prognozează o sesiune parlamentară grea. „Vom avea o confruntare de intenţii. Pe de-o parte coaliţia de guvernare va căuta să-şi realizeze promisiunile şi va avea nevoie de pace. De cealaltă parte, opoziţia va fi interesată de război şi va face multă gălăgie. Nu va fi uşor“, estimează Olga Nicolenco, magistru în ştiinţe politice.
Ea are şi câteva sugestii. „Coaliţia trebuie să-şi adune forţele pentru a marginaliza scandalurile aduse de comunişti. Trebuie să-şi îmbunătăţească relaţiile, să fie mai uniţi, să se gândească la Vilnius, nu la campania electorală. În caz contrar, nu ştiu dacă vor reuşi să-şi onoreze promisiunile“, explică specialista.
În concediu, cu 30.000 lei
Deputaţii au ieşit în concediu pe 15 iulie, primind fiecare câte o indemnizaţie în valoare de 30.000 de lei. Suma include salariul de bază, sporuri şi un ajutor material pentru tratament. Pe 12 iulie, înainte de a merge în vacanţă, parlamentarii şi-au aranjat o agendă cu peste 50 de proiecte, pe care le-au dezbătut până aproape de miezul nopţii. Şedinţa nu a trecut fără acuzaţii reciproce şi proiecte amânate până la toamnă.
(Virginia Dumitraş)