Timofti insistă asupra identificării unui candidat pentru funcţia de premier. PLDM, PD şi PL, chemate la Preşedinţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinţia de la Chişinău a publicat orarul consultărilor cu fracţiunile parlamentare la care va participa şeful statului, Nicolae Timofti. Aceasta este a treia tentativă a lui Timofti de a identifica împreună cu deputaţii o candidatură pentru funcţia de prim-ministru, după o rundă de negocieri fără rezultate şi alta care nu a mai avut loc.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va avea vineri, 27 noiembrie, consultări cu fracţiunile parlamentare, în legătură cu desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru.

Conform orarului, primii vor veni la Reşedinţa de stat deputaţii democraţi. Negocierile cu aceştia vor avea loc la ora 11:00. La ora 11:45, Nicolae Timofti va avea consultări cu fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal, iar la ora 12:30 - cu fracţiunea parlamentară a liberal-democraţilor.

Preşedinţia precizează că Partidul Comuniştilor şi Partidul Socialiştilor au declarat că nu vor participa la consultări.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite