Suspendarea Parlamentului la Chişinău şi lecţia responsabilităţii pentru sistemul democratic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au trecut şi sfintele sărbători Pascale. Ba chiar şi Paştele blajinilor. Şi am intrat de-a dreptul în primăvară, după două luni şi jumătate de la alegeri. În Parlamentul Republicii Moldova şi pe scena politică nu se întrevede nici o perspectivă ca diferiţii actori să îşi nuanţeze poziţiile, să negocieze, să atingă compromisul şi să dea o majoritate, capabilă să ducă la constituirea Legislativului şi să producă un Guvern.

Situaţia de fapt actuală arată că Parlamentul este suspendat. Nu mai există. Şi nu suntem în postura încheierii mandatului şi al pronunţării rezultatelor alegerilor. Ci mult după. În situaţia în care toate cele din campanie au fost spuse, repetate şi consfinţite în puţinele tentative de a forma o majoritate între cele trei principale forţe politice, din care două împreună trebuie să convină condiţiile de majoritate. Iar consecvenţa şi intransigenţa, alături de lipsa compromisului încep să arate tot mai mult a încăpăţânare şi absenţa culturii democratice.

Ceea ce este clar şi transparent, nu există posibilităţi de compromis între poziţiile electorale. Dar transmutarea acestor poziţii electoraliste, de campanie, în viaţa reală, în perioada de după alegeri, blocarea compromisului de orice fel este o realitate care e decontabilă de către actorii politici în faţa publicului. Cum perspectiva alegerilor anticipate este transparentă, e la fel de clar că fiecare dintre formaţiuni îşi dozează şi dirijează eforturile şi îşi evaluează poziţiile prin prisma acestei noi perspective electorale.

Aici se despart apele, şi fiecare îşi defineşte diferit priorităţile. Pentru unii, consecvenţa şi repetarea scenariului de la alegerile precedente la termen e opţiunea. De aceea, poziţia lor e intransigentă, fără posibilitatea de a se îndepărta de postura alegerilor anterioare. Chiar dacă o asemenea poziţie ameninţă să ducă la aproximativ aceleaşi rezultate, în plus adăugându-se şi sancţiunea publică pentru eşecul de a genera un guvern.

Pentru alţi actori, contează deja mai mult noul tip de dezbatere care a fost creat pentru perspectiva anticipatelor, respectiv responsabilitatea de a guverna. Şi atunci toată concentrarea de forţe a vizat mimarea cât mai convingătoare a unor negocieri care, din start, era cert că vor eşua, tocmai din cauza lipsei de angajament real şi al menţinerii agendei şi sloganurilor pre-electorale, care, fireşte, nu dispar în nici un caz.

Dar poate cea mai complicată e a treia postură, aceea de a menţine presiunea asupra duşmanului prezumat, pentru campania bazată pe antinomie. Cum poţi să continui să vulgarizezi şi să arăţi cât de nociv e un actor când tu negociezi cu el? Deci dacă campania e făcută şi prin identitatea negativă faţă de un terţ, abordarea e şi mai complexă. Şi fără perspectivă de compromis.

Fiecare din cele trei formaţiuni politice de la Chişinău are dozaje din toate aceste componente. Doar că percepţia faţă de estimările populaţiei sunt diferite. Şi cred că puţine bazate pe studii sociologice. De aceea estimările pot greşi, dozajele reflectă mai mult inspiraţia şi intuiţia, respectiv experienţa politică a liderului şi în mai mică măsură un studiu sociologic calitativ care să prezinte impresia publicului, a alegătorului, în legătură cu situaţia prezentă.

Nu cunosc impactul sociologic al acestei perioade asupra percepţiei alegătorului din Republica Moldova. Pot doar prezuma o prezenţă mai redusă la vot şi o demobilizare pe baza faptului că clasa politică nu livrează ce a promis: preluarea puterii politice. De aici înainte, raportul dintre identitatea proprie, responsabilitate şi finalitatea activităţii politice – aceea de preluare a puterii şi administrării treburilor publice – respectiv identitatea negativă faţă de cel hulit, încondeiat în cele mai întunecat trăsături, dar şi victimizat, până la urmă, e cea care dă nota reală a rezultatelor viitorului scrutin anticipat pentru principalele formaţiuni politice de la Chişinău.

Săptămâna ce urmează ar trebui să fie una în care să se facă ultimele tentative de negociere pentru o majoritate, cu vizibilitate publică şi angajare credibilă, apoi decizia de a organiza alegeri anticipate devine obligatorie şi urgentă.

Aici vreau să relev totuşi o altă dimensiune. Suspendarea de facto a Parlamentului comunică mesaje foarte complicate publicului. Mai întâi, afacerile publice merg, într-o formă, târâş-grăbiş. Fără legi, fără schimbări spectaculoase, cu guvern interimar şi preşedintele cu puteri constituţionale limitate. Acest fapt poate funcţiona în societăţile democratice serioase, cu administraţii publice cvasi – independentă, cu un principiu al subsidiarităţii profund dezvoltat şi care pot gestiona treburile de zi cu zi şi viaţa cetăţenilor. În societăţile cu un sistem de piaţă funcţional şi independent faţă de alocările prin legislaţie bugetară. S-a întâmplat în Belgia mai bine de 2 ani. Dar nu cred că Republica Moldova poate supravieţui multă vreme în situaţie de incertitudine şi lipsă de autoritate Legislativă.

De aceea efectele secundare ale tărăgănării creării unei majorităţi sunt două: o subminare profundă a regimului democratic, prin absenţa funcţionalităţii mecanismului de atribuire a puterii imediat după exercitarea votului; apoi dezvoltarea ideii că se poate trăi şi funcţiona şi fără aparatul Legislativ ales. Rezultatul acestui nivel al percepţiei afectează grav calitatea democratică dar şi cultura şi apetitul publicului, la nivelul său mediu, pentru exerciţiul democratic, dezangajare, delăsare şi nemulţumirea generică la nivelul întregii clase politice, cu perspectiva neparticipării largi a alegătorilor dezamăgiţi la viaţa politică.

Iar o asemenea perspectivă schimbă dramatic eventualele rezultate ale unui scrutin anticipat, dacă decizia organizării lui nu apare repede. Pentru că aceste rezultate vor depinde în tot mai mare măsură de prezenţă şi mobilizare decât de opţiuni şi alegeri generale în rândul populaţiei, situaţie accentuată cu cât se scurge timpul în această situaţie incertă. De aceea cred că săptămâna ce urmează ar trebui să fie una în care să se facă ultimele tentative de negociere pentru o majoritate, cu vizibilitate publică şi angajare credibilă, apoi decizia de a organiza alegeri anticipate devine obligatorie şi urgentă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite