Portretul psihologic al lui Barak Hussein Obama făcut de Vocea Rusiei

Barak Obama

Preşedintele SUA Barack Obama ştie cum să convingă publicul şi succesul lui este comparat cu succesului lui John Kennedy, care a fost numit „primul preşedinte hollywoodian”. Însă această capacitate de a convinge, poate să nu-i fie mereu de folos, susţine Vocea Rusiei întro analiză.

Dezamăgirea poate provoca ură faţă de obiectul iubirii recente, susţine autorul cărţii despre psihologia preşedintelui Obama, psihologul american Sasha Abramsky, într-un interviu pentru Vocea Rusiei.

„El posedă capacitatea de a interacţiona cu publicul astfel încât oamenii au impresia că îi înţelege. De aici rezultă sentimentul că este de acord cu ei în toate privinţele. În final, după victoria obţinută la alegerile din 2008, a apărut o situaţie ciudată. În timpul campaniei electorale, Obama spunea: „Am de gând că reduc efectivul trupelor din Irak şi să măresc numărul de soldaţi din Afganistan, cel puţin pentru un timp”. Iar oamenii, care s-au opus războiului, au început să aştepte înapoierea trupelor în ţară. Iar când el a început să trimită militari şi resurse în Afganistan şi Pakistan, după alegeri o mulţime de oameni au apreciat acest lucru ca pe o trădare a încrederii pe care i-au acordat-o”, concluzionează psihologul american.

Obama încearcă să fie pe placul oamenilor

Mulţi analişti sunt de acord că Obama este un politician adevărat, el încearcă să fie pe placul oamenilor, care sunt capabili să voteze în favoarea lui. Deocamdată, această tactică îi aduce succes, însă acest succes este subminat din două părţi. Pe de o partea, apar tot mai mulţi deziluzionaţi de „stânga” – oameni cu idei pacifiste sau ostili afacerilor mari. Aceşti oameni i-au atribuit propriile visuri şi acum sunt dezamăgiţi. Pe de altă parte, conservatorii îl demonizează pe Obama, considerând că el planifică să distrugă toate tipurile de afaceri şi familia, planuri pe care Obama nu le are în realitate. În timpul alegerilor, Obama a rămas la putere datorită majorităţii centriştilor, care nu au fost afectaţi de această polarizare, dar această bază electorală dispare. Potrivit redactorului şef al revistei Rusia în politica globală, Fiodor Lukianov, pe Obama îl împiedică calităţile, care l-au ajutat să câştige prima dată.

„Înainte de Washington, el a fost un aşa-numit organizator al comunităţii (community organizer). Misiunea lui a fost aceea de a-i convinge pe oameni că ei trebuie să se unească pentru a rezolva o problemă concretă în interesele tuturor. Obama a venit cu această experienţă şi a dorit sincer să-i unească pe toţi. Rezultatul a fost opus. Evident, deoarece politica mare acţionează în baza unor legi oarecum diferite, de cele ale organizaţiei comunităţii să zicem din comitatul Illinois”, precizează Fiodor Lukianov.

De regulă, asemenea organizatori sunt capabili să exprime şi dorinţele comune şi prejudecăţile comune. Această respectare a ideilor generale s-a reflectat şi asupra relaţiilor lui Obama cu Rusia. Fiind o persoană care a văzut multe ţări, şi a crescut în afara SUA, el nu înclină să demonizeze Rusia, aşa cum au făcut Reagan şi Bush. Însă Obama nu a reuşit să se opună presiunii republicanilor, care l-au acuzat de o anumită complicitate cu Kremlinul. Aici a devenit vizibilă o trăsătură psihologică a lui Obama – disponibilitatea de a-şi schimba punctele de vedere de dragul momentului. Dorind să îndepărteze acuzaţiile de rusofilie, Obama a transferat direcţia rusă a politicii sale rusofobilor. Pentru a strica relaţiile cu Rusia, republicanii nici măcar nu au avut nevoie să vină la putere. Obama însuşi a preluat poziţiile lor.

Apărător al săracilor, dar se teme să-i atingă pe cei bogaţi

Încheind portretul psihologic al lui Obama, putem spune că el este întruchiparea naturii controversate a timpurilor în care trăim. Obama este întruchiparea corectitudinii politice. Un om cu pielea neagră, însă cu o cultură albă, europeană, un creştin educat în Indonezia - o ţară musulmană. Apărător al săracilor, dar se teme să-i atingă chiar şi cu degetul pe cei bogaţi. Nici urmă de intoleranţă, nici urmă de fanatism. Uneori apare întrebarea: există oare în spatele dorinţei fără sfârşit de a nu ofensa convingerile cuiva, o personalitate?, se întreabă cei de la Vocea Rusiei.