Răsturnare de situaţie la Chişinău: PAS anunţă că o va susţine pe socialista Greceanîi în funcţia speaker: Sperăm că decizia va fi împărtăşită şi de PPDA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zinaida Greceanii privesc.eu

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), condus de Maia Sandu, va vota pentru un preşedinte al Parlamentului propus de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), formaţiune de orientare politică prorusă şi al cărui lider informal este Igor Dodon. Decizia a fost luată miercuri, 5 iunie, la Consiliul Politic Naţional al PAS, cu 46 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”.

Formaţiunea condusă de Maia Sandu susţine că a luat această decizie dificilă doar pentru a nu-i permite oligarhului Vlad Plahotniuc să se menţină la guvernare.

„Astăzi, Consiliul Politic Naţional al PAS (CNP), cu 46 de voturi „pentru” şi 1 „împotrivă” din 47 de membri prezenţi, şi-a asumat o decizie dificilă prin care să putem debloca situaţia politică actuală şi oferi Moldovei un guvern legitim şi democratic”, se spune într-un comunicat de presă emis de PAS.

Potrivit documentului, CPN al PAS a decis asumarea unui guvern ACUM şi votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituţiilor din captivitate, în urma votării unui speaker propus de PSRM. 

„Decizia nu se bazează pe încredere şi parteneriat cu socialiştii, decizia este unica fezabilă să oprească dictatorul să pună stăpânire pe ţară pentru următorii 10 ani, cel puţin. Sperăm că această decizie va fi împărtăşită de partenerii noştri din blocul ACUM, Platforma DA. Reiterăm că toate deciziile pe care le vom lua vor fi doar în interesul eliberării cetăţenilor de teroare şi mizerie”, se precizează în document.

Socialiştii aşeaptă ca şi PPDA să ia o asemenea decizie 

„PSRM salută intenţia şi decizia deputaţilor Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), parte componentă a blocului ACUM, de a debloca activitatea Parlamentului. Menţionăm faptul că această abordare constuctivă am urmărit-o şi în cadrul negocierilor purtate ieri pe 4 iunie 2019.
În contextul celor menţionate mai sus atragem, totodată, atenţia asupra faptului că PSRM şi PAS nu au la această etapă un număr suficient de deputaţi ca să poată pune în aplicare aceste decizii. Ne exprimăm speranţa că în cel mai scurt timp o astfel de poziţie mai constructivă decit anterior va fi exprimată şi de către deputaţii partidului Demnitate şi Adevăr (DA)”, se menţionează într-un comunicat de presă emis de PSRM.

Ce urmează

Mai întâi, PAS trebuie să aştepte şi decizia partenerilor din Blocul ACUM, PPDA, pentru a avea voturi suficiente de a vota pe Zinaida Greceanîi în funcţia de speaker. După care urmează o situaţie destul de delicată.

Potrivit deciziei Consiliului Republican al PSRM, Socialiştii au anunţat că sunt dispuşi să formeze o alianţă cu ACUM numai dacă se respectă următoarele condiţii: Zinaida Greceanîi să fie votată în funcţia de preşedinte al Parlamentului (fapt ce s-ar putea produce odată cu anunţul PAS), după care, în Guvernul ce ar urma să fie condus de Maia Sandu, Socialiştilor trebuie să le revină patru ministere: Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul de Externe şi vicepremierul pentru Reintegrare a ţării.

În comunicatul de presă emis de PAS este specificat că ACUM îşi asumă formarea unui Guvern, poziţie exprimată şi anterior, care înseamnă că ACUM vrea formarea unui guvern din care să facă parte exclusiv reprezentanţii ACUM. Socialiştii însă niciodată nu şi-au anunţat disponibilitatea să sprijine un astfel de Guvern, iar fiind formaţiunea cu cele mai multe mandate parlamentare, este puţin probabil să-şi schimbe poziţia şi să nu insiste pe funcţiile solicitate anterior.

În această situaţie, nu este clar se cum vor înţelege cele două entităţi politice asupra formării Guvernului. Pentru PSRM este extrem de principial să aibă influenţă în Guvern, dar nici ACUM nu pare să fie gata să împartă Guvernul cu PSRM, mai ales fiind o forţă politică proeuropeană, iar PSRM una prorusă. În plus, acest lucru ar însemna să fie oficializată o alianţă de guvernare, termen de care ACUM se fereşte şi reiterează că nu poate fi vorba de niciun fel de alianţă cu PSRM, decât despre o înţelegere privind votarea pachetului de deoligarhizare.

Ce presupune pachetul de deoligarhizare propus de ACUM

Pachetul de legi şi acte legislative „pentru dezoligarhizarea statului”, propus de Blocul ACUM presupune mai multe legi menite să elibereze instituţiile statului de sub influenţa liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Acesta include:

1.      Adoptarea Declaraţiei Parlamentului cu privire la caracterul capturat al instituţiilor statului.

2.      Ajustarea cadrului normativ necesar pentru:

            - Demiterea Procurorului general şi identificarea unui procuror independent, de preferinţă european, şi numirea acestuia în funcţie.

            - Demiterea conducerii Serviciului Informaţii şi Securitate.

            - Demiterea membrilor Comisiei Electorale Centrale.

            - Demiterea conducerii Centrului Naţional Anticorupţie.

            - Demiterea membrilor Consiliului Audiovizualului.

            - Demiterea conducerii Autorităţii Naţionale de Integritate.

            - Demiterea conducerii Curţii Supreme de Justiţie, precum şi conducerii altor instituţii de stat.

3.      Anularea sistemului electoral mixt.

4.      Crearea a 3 comisii parlamentare de anchetă cu privire la:

-     Investigarea furtului miliardului, cu obligarea prezentării de către BNM a raportului Kroll 2;

-     Consecinţele implementării legii privind amnisitia capitalului;

-     Anchetarea operaţiunilor de spălare a banilor (landromat).

5. Adoptarea Legii Magnitsky.

Blocul ACUM îşi va încălca propriile angajamente în cazul unei alianţe cu PSRM?

Pe 21 februarie 2019, la câteva zile înainte de alegerile parlamentare, fiecare candidat de pe lista electorală a Blocului ACUM a semnat un angajament, în care dădea asigurări că nu va face parte „în orice fel de alianţă” cu PSRM. În caz contrar, deputatul respectiv îşi va depune mandatul.

„Mă angajez, în faţa poporului Republicii Moldova, să nu particip la crearea unei coaliţii de guvernare, formală sau neformală, cu Partidul Democrat, Partidul Socialiştilor, Partidul Şor, Partidul Nostru şi alte formaţiuni pro-oligarhice şi antieuropene, în caz dacă acestea intră în Parlament. Sunt conştient că mandatul pe care îl voi obţine de la alegătorii Blocului ACUM presupune refuzul de a intra în orice fel de alianţă cu grupările Plahotniuc, Dodon, Şor, care au uzurpat puterea şi au capturat statul Republica Moldova”, se spune în documentul semnat de candidaţii ACUM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite