Partenerii Moldovei vor să aloce fonduri pentru redeschiderea podului de la Gura Bâcului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul peste Nistru, de la Gura Bâcului Sursa: europalibera.org
Podul peste Nistru, de la Gura Bâcului Sursa: europalibera.org

În cadrul negocierilor în formatul 5+2 de la Bruxelles, partenerii internaţionali şi-au exprimat interesul de a susţine financiar reabilitarea podului de la Gura Bâcului şi a infrastructurii adiacente, subliniind necesitatea deschiderii circulaţiei pe podul în cauză.

Participanţii la negocieri au salutat semnarea de către prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a deciziei protocolare privind prelungirea mecanismului de circulaţie a trenurilor de mărfuri prin regiunea transnistreană, precum şi activizarea, în ultima perioadă, a dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol la nivelul reprezentanţilor politici şi grupurilor de lucru sectoriale, relevă IPN.

O atenţie specială în cadrul discuţiilor a fost acordată aspectelor ce vizează asigurarea condiţiilor necesare pentru libera circulaţie a populaţiei. În acest sens, delegaţia de la Chişinău a informat participanţii la reuniune despre acţiunile autorităţilor în domeniul monitorizării şi evidenţei fluxurilor migraţionale, în particular a cetăţenilor străini care sosesc în ţară prin segmentul central (transnistrean) al frontierei moldo-ucrainene. A fost confirmat faptul că aceste măsuri nu se referă la locuitorii regiunii transnistrene.

De asemenea, participanţii la rundă au fost informaţi despre intenţia autorităţilor de la Chişinău de a exclude aplicarea asupra locuitorilor din stânga Nistrului, care deţin documentele de identitate străine, a amenzilor prevăzute pentru cetăţenii străini. Această decizie va contribui la promovarea liberei circulaţii a persoanelor. Delegaţiile participante au apreciat pozitiv informaţia comunicată.

Alte subiecte abordate au vizat protecţia ecosistemului pe râul Nistru şi perspectivele demontării telefericului dintre oraşele Râbniţa şi Rezina. Participanţii la şedinţă au convenit să continue la următoarele reuniuni discuţiile pe marginea subiectelor ce figurează pe agenda comprehensivă a procesului de negocieri în formatul 5+2.

Următoarea rundă de negocieri este planificată pentru luna noiembrie, la Kiev.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite