Nata Albot s-a retras de pe lista PAS. Cavcaliuc: „Dezvăluirile vor continua”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Cavcaliuc şi Nata Albot
Gheorghe Cavcaliuc şi Nata Albot

Fosta jurnalistă Nata Albot, candidat la funcţia de deputat pe listele Partidului Acţiune şi Solidaritate, şi-a retras candidatura după ce liderul Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, a sugerat că ea a fost surprinsă anterior cu 0,78 grame de marijuane pe Aeroportul Internaţional Chişinău, iar Poliţia a confirmat cazul.

„Pe scurt, nu m-am cerut în politica, nu m-a interesat un fotoliu de deputat, nu pot spune ca e visul vieţii mele. Mi-aş fi dorit, ştiu că am curaj şi voce. Mie mi se pare fain să vă molipsesc pe toţi de acest curaj. Eu am decis să prioritizez, ţinând cont de cauza care ne uneşte, noi vrem ca acasă să fie bine şi ţinând cont de cauza unei echipe, de toate acestea, am decis să nu fac mai mult rău echipei decat binele pe care l-am preconizat”, a declarat Nata Albot în emisiunea „Internetu Grăieşte” de pe Facebook, citată de TV8.

Nata Albot a spus că drogurile nu-i aparţin. Ea susţine că a participat la un eveniment public într-un restaurant din Chişinău, iar la final cineva a uitat pe masă un pachet cu ţigări pe care ea a decis să-l ia şi în care se aflau şi acele 0.78 grame de marijuana.

Într-un Live pe Facebook, Gheorghe Cavcaliuc a afirmat că apreciază şi salută decizia Natei Albot. Totuşi, Cavcaliuc a accentuat că dezvăluirile vor continua, însă fără a preciza dacă acestea se vor referi inclusiv la Nata Albot sau nu.

Cavcaliuc consideră că Albot a venit cu o reacţie abia după 48 de ore de la anunţul lui pentru că „se gândea ce minciună să spună”.

„M-am implicat în politică ca în Parlament şi Guvern să nu nimerească narcomani şi bandiţi. În instituţiile statului trebuie să fie doar oameni oneşti şi profesionişti”.

Amintim că liderul PACE, fostul şef adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, a comunicat într-o emisiune la TV8 că un candidat la funcţia de deputat a fost surprins anterior cu 0,78 grame de marijuane pe Aeroportul Chişinău. Cavcaliuc nu a oferit numele candidatului şi nu a spus pe lista cărui partid candidează, însă a avertizat că, dacă în decurs de 72 de ore candidatul respectiv nu se retrage de pe lista partidului, el va dezvălui numele acestuia şi va oferi mai multe detalii despre acest caz.

Ulterior, în spaţiul public a apărut informaţia că este vorba despre Nata Alba, care încă nu a venit cu o reacţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite