Ministrul român al Apărării: România sprijină trecerea relaţiei Moldova-NATO la o nouă etapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România continuă să sprijine trecerea la o nouă etapă a relaţiei de parteneriat NATO-Republica Moldova şi salută deschiderea, în acest sens, a Biroului de legătură NATO la Chişinău, a declarat ministrul Apărării Naţionale al României, Mihai Fifor, după o întrevedere la Chişinău cu omologul său moldovean, Eugeniu Sturza.

„Apreciem contribuţia constantă a Republicii Moldova la misiunea NATO din Kosovo, aceasta fiind o dovadă a implicării ţării dumneavoastră în stabilizarea situaţiei de securitate din regiune, apreciată de toţi aliaţii. Încurajăm implicarea activă a Republicii Moldova în acţiunile derulate la nivelul Alianţei, în mod deosebit prin continuare implementării Pachetului pentru dezvoltarea capacităţilor de apărare”, a declarat Mihai Fifor, aflat pentru prima oară în Republica Moldova în calitate de ministru al apărării.

Oficialul a mai adăugat că România este şi va continua să rămână un susţinător fervent al cursului european, dar şi euroatlantic al Republicii Moldova. Moldova este pentru România un partener strategic, nu doar o ţară vecină, a declarat ministrul. 

„Doresc să vă asigur de întreaga noastră susţinere pentru respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Moldova”, a mai spus Mihai Fifor.

Ministrul moldovean al Apărării, Eugeniu Sturza, a mulţumit autorităţilor române pentru sprijinul constant acordat modernizării Armatei Naţionale. Subliniind importanţa antrenamentelor, oficialul moldovean a mulţumit omologului său român pentru invitaţia de a participa la exerciţiile din anul curent care se vor desfăşura în România, printre care Platinum Eagle, Scutul de Foc şi altele. 

„Sunt convins că militarii celor două armate îşi vor testa interoperabilitatea şi vor demonstra că sunt buni ostaşi şi buni prieteni, aşa cum au fost dintotdeauna”, a spus ministrul.

Eugeniu Sturza a subliniat importanţa colaborării în domeniul învăţământului militar, precizând că, până în prezent, peste 800 de militari moldoveni au obţinut diplome de la instituţiile academice specializate din România, unii dintre ei deţinând funcţii importante în Armată. În acest context, ministrul Mihai Fifor a spus că România va continua să sprijine modernizarea Academiei Militare „Alexandru cel Bun” de la Chişinău.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite