„Marele război pentru apărarea patriei“. Care patrie?

Pentru noi, basarabenii, războiul a început mai devreme, în septembrie 1939, când s-a declanşat atacul aproape simultan al Germaniei naziste şi al URSS împotriva Poloniei, unul din aliaţii cei mai importanţi ai României în perioada interbelică, pe linia unor acorduri bilaterale. Dintre toţi locuitorii României, basarabenii au fost cei mai îngrijoraţi de aceste evoluţii care anticipau politica de forţă a Moscovei în regiune.

Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a declarat recent că ziua de 22 iunie 1941 este o „zi când Moldova, care făcea parte din Uniunea Sovietică, a fost atacată. Pentru întreg poporul moldav este ziua începutului Marelui Război pentru Apărarea Patriei şi de agresiune asupra Moldovei“. În altă ordine de idei, Dodon a exprimat critici faţă de politicienii care, după părerea sa, vor să revizuiască rezultatele războiului. În legătură cu aceste declaraţii apar mai multe întrebări. Cea mai importantă este: la care patrie se referă liderul „socialist“?

În ciuda a ceea ce cred unii, problema interpretării celui de-Al Doilea Război Mondial nu este una de natură abstractă şi neînsemnată. Ea are o legătură directă cu ceea ce întâmplă în societatea noastră. Mai întâi de toate, dacă pentru moldoveni războiul ar fi „pentru apărarea patriei“, asta înseamnă că e vorba de o patrie sovietică, o patrie care de mai mult de două decenii nu mai există. Numai Rusia de azi a moştenit oficial această sintagmă şi, atunci, ceea ce spune Dodon – dar şi Vladimir Voronin şi alţi politicieni „patrioţi“ – ar presupune că Republica Moldova ar fi o parte a Federaţiei Ruse.

Or, pentru noi, basarabenii, războiul a început mai devreme, în septembrie 1939, atunci când s-a declanşat atacul aproape simultan al Germaniei naziste şi al URSS împotriva Poloniei, unul din aliaţii cei mai importanţi ai României în perioada interbelică, pe linia unor acorduri bilaterale. Dintre toţi locuitorii României, basarabenii au fost cei mai îngrijoraţi de aceste evoluţii care anticipau politica de forţă a Moscovei în regiune, mai ales că aceasta nu făcea secret din faptul că dorea recucerirea Basarabiei.

Unii basarabeni, de regulă mai înstăriţi şi provenind din mediul urban, presimţind apropierea furtunii, şi-au vândut averile în următoarele luni după conflict şi au plecat peste Prut. Peste un an, temerile lor s-au adeverit, Basarabia fiind ocupată în mai puţin de 24 de ore la 28 iunie 1940, o acţiune comparabilă cu ocuparea în termen record a Cehoslovaciei de către armatele lui Hitler în 15 martie 1939. Pentru noi, basarabenii, războiul a început deci mult mai devreme decât ne spun unii politicieni în solda Moscovei – la propriu şi la figurat. Şi agresorul a fost Uniunea Sovietică, şi nu doar în percepţia etnicilor români, dar şi a altor grupuri etnice.

Entuziasmul iniţial al unora, mai ales printre evrei, ruşi şi ucraineni, s-a disipat în câteva săptămâni, când s-a văzut că autorităţile sovietice le confiscă proprietăţile, îi arestează şi îi trimit în Siberia. Pentru noi, basarabenii, drama a început la 28 iunie 1940, iar la 22 iunie 1941, ea intră într-o nouă fază, întrucât încep operaţiile militare care durează aproape o lună şi jumătate.

Foarte mulţi au respirat uşor la revenirea autorităţilor de peste Prut, alţii însă au avut mult de suferit, fiind consideraţi ţapi ispăşitori pentru umilinţa armatei române în timpul retragerii din 28 iunie 1940. Mă refer în primul rând la populaţia basarabeană de origine evreiască, care este executată în masă şi intră şi în vizorul trupelor germane, pe linia unui război genocidar şi cu un pronunţat caracter ideologic şi rasial. Este adevărat la fel că faţă de restul populaţiei, atitudinea germanilor este una relativ corectă, în orice caz mult mai corectă decât cea pe care o vor avea sovieticii după 1944.

Martorii oculari îşi amintesc că, de regulă, ostaşii germani care încercau să confişte produse alimentare de la ţărani erau pedepsiţi de către superiorii lor, ceea ce mult mai rar se întâmpla cu ostaşii sovietici care, din contră, erau încurajaţi de comandamentul lor să se comporte în aşa fel, ca într-un teritoriu ocupat.

Prin urmare, cei care încă operează în Republica Moldova cu sintagma „marele război pentru apărarea patriei“ tind să perpetueze o atitudine menită a eclipsa şi eluda responsabilitatea Uniunii Sovietice în declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial şi crimele comise de armata acesteia în Basarabia începând cu iunie 1940 şi apoi după martie 1944.