Liberalii îi acuză pe democraţi de „atac raider” asupra Primăriei, după ce Silvia Radu a ajuns primar interimar: Au violat orice normă democratică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu afirmă că Partidul Democrat a comis un „atac raider” asupra Primăriei Chişinău, atunci când s-a decis numirea în funcţia de primar general interimar a Silviei Radu. Potrivit liberalului, democraţii au intrat prin uşa din spate la Primărie, după ce nu au reşit să câştige în alegeri şefia Capitalei.

„PD a introdus-o abuziv pe uşa din spate a Primăriei, violând în mod barbar, orice norme democratice în acest sens”, a menţionat Valeriu Munteanu într-o postare pe Facebook.

El consideră că doar în „Republica Moldova vei putea întâlni o astfel de măsură defectă de înţelegere şi aplicare a democraţiei şi statului de drept”.

„Când un viceprimar (declarat de Consiliul Europei – individ neautorizat) numeşte prin dispoziţie alţi doi viceprimari, apoi pe unul dintre aceşti (Silvia Radu – „independentă” de la PD) îl desemnează drept primar general interimar, iar dumnealui (Nistor Grozavu – îndrăgostit subit de PD, fiind în aşteptare febrilă a acceptării sale în rândurile izbăvitoare şi protectoare ale partidului de guvernare) îşi rezervă, prin dispoziţie, „umila” poziţie de simplu viceprimar”, a subliniat Munteanu.

Liberalul precizează că Chişinăul a mai trecut printr-o astfel de situaţie când, după plecarea lui Serafim Urechean în Parlament, „comuniştii lui Voronin au înşurubat în funcţia de primar general interimar mai multe personaje comice”.

„Mizând până la urmă la alegerile din 2007 pe arhicunoscutul (pentru diferite isprăvi) Veaceslav Iordan, care a beneficiat de suportul masiv al guvernării de atunci în rezolvarea treburilor capitalei, dar nu au reuşit atunci şi nu vor reuşi nici acum să păcălească alegătorul atent şi şcolit al Chişinăului”, a mai adăugat vicepreşedintele PL.

Fostul director al companiei Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, şi consilierul municipal al PPEM Ruslan Codreanu au fost numiţi luni, 6 noiembrie, în calitate de viceprimari ai municipiului Chişinău de către primarul general interimar al Capitalei, Nistor Grozavu. După ce a semnat dispoziţiile respective, Grozavu a anunţat că se retrage din funcţia de primar general interimar, aceasta fiind preluată de către Silvia Radu.

Amintim că primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost suspendat din funcţie. Edilul a fost reţinut pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile a fost plasat în arest la domiciliu, unde se află şi în prezent. 

În acel dosar rl este învinuit de corupere pasivă, acceptarea şi primirea, prin intermediar, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini şi a grăbi îndeplinirea unei acţiuni. De asemenea, primarul este învinuit că a comis şi infracţiunea de trafic de influenţă. 

Pe 21 iulie procurorii au expediat dosarul de învinuire în instanţa de judecată. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite