„Lepre socialiste”. Chirtoacă comentează imaginile video apărute pe Internet din vacanţa sa în România VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Youtube
FOTO Youtube

Primarul suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a comentat imaginile video apărute pe Internet, unde edilul apare alături de mai mulţi funcţionari ai Primăriei, dansând pe marginea unui drum din România.

Potrivit primarului, imaginile video au fost făcute în vacanţa sa din România, dar nu în Tenerife, precum sublinia air.md, cei care au publicat primii imaginile respective.

„Ce aveţi totuşi cu viaţa altor oameni?” se întreabă Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.

Liberalul sugerează că scurgerile de imagini video şi foto din ultima vreme din arhiva sa personală se produce cu acordul Centrului Naţional Anticorupţie, cei care ar fi ridicat mai multe telefoane în urma unor percheziţii la Primărie.

„Domnule Morari (Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie), te-am întrebat în două rânduri astă vară, ce caută prin oraş poze din telefoane, poze din viaţa privată, după percheziţiile care le-aţi făcut şi telefoanele care le-aţi sechestrat la voi? Înţeleg că acum a venit răspunsul?”, a notat Dorin Chirtoacă.

Primarul a mai adăugat că socialiştii ar mai fi răspândit şi alte imagini joi, 8 noiembrie, „precum că aş fi fost tratat de boli cu transmitere sexuală şi drept „dovadă” puse poze cu faţa friptă. Da, m-am fript în 2015, dar nu de boli, ci reparând robinetul de la boiler al unei rude, o mătuşă. Poate să vină şi să vă dea vreo două, dacă aţi avea curaj să iesiţi din tufari, lepre socialiste care umblaţi cu referendumul”. 

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite