Leancă: Funcţia de preşedinte nu este chiar atractivă pentru noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Popular European din Moldova nu este interesat de funcţia de preşedinte, cel puţin nu atâta vreme cât pârghiile şefului statului sunt limitate. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele PPEM, Iurie Leancă, la TVR Moldova, transmie IPN.

„Încă nu am decis, dacă vom avea o candidatură pentru funcţia de preşedinte. Graba strică treaba. Prerogativele şefului statului sunt limitate. Vom decide dacă vor fi operate schimbări în această direcţie. Îmi doresc să am o funcţie ca să pot demonstra cetăţenilor că sunt şi politicieni care acced la putere nu doar pentru aşi face propriile interese”, a explicat Iurie Leancă.

Fostul premier a mai adăugat că a avut posibilitatea de a se angaja într-o instituţie din afara ţării, cu un salariu bun, dar a decis să rămână în politica moldovenească pentru că a dorit să continue „cele începute în anul 2009”.

Leancă şi-a exprimat dezacordul că odată cu revenirea la alegerea şefului statului prin vot direct, în urma deciziei CC din 4 martie, nu s-a revenit şi la prerogativele pe care le-a avut anterior şeful statului. „Constat o anumită discrepanţă între modul de alegere ale şefului statului şi atribuţiile acestuia. Contează foarte mult ce fel de mandat va avea şeful statului”, a declarat liderul PPEM.

Iurie Leancă a opinat că scrutinul prezidenţial ar trebui să se desfăşoare la toamnă pentru ca toţi candidaţii să aibă timp să se pregătească.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite