Ilan Şor, anunţat în căutare naţională
0Liderul Partidului Şor, deputatul Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la şapte ani de închisoare cu executare pentru escrocherie şi spălare de bani, în dosarul fraudelor bancare, a fost anunţat în căutare naţională joi, 25 iulie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Cahul.
Curtea de Apel Cahul a dat cursul demersului procurorilor, care au solicitat eliberarea unui mandat de arestare pe numele lui Ilan Şor, după ce acesta a părăsit Republica Moldova fără a avea dreptul să facă acest lucru şi nu s-a prezentat la şedinţele instanţei, încălcând în aşa fel condiţia de control judiciar care i-a fost aplicată.
De asemenea, pe numele lui Ilan Şor a fost deschis un dosar penal pentru părăsirea ilegală a Republicii Moldova.
Ilan Şor a fost condamnat în iunie 2017, de către prima instanţă, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înşelăciune şi abuz de încredere. Sentinţa a fost atacată în instanţa de apel atât de procuror, cât şi de avocaţii inculpatului şi de reprezentantul SA Banca de Economii. Şor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunţarea sentinţei definitive se află sub control judiciar. Dosarul a ajuns la Curtea Apel Chişinău abia după şase luni, iar în februarie a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul.