Igor Dodon: Ion Ceban va fi candidatul socialiştilor la funcţia de primar de Chişinău şi pentru alegerile din 2019
0Igor Dodon a rămas satisfăcut de prestaţia lui Ion Ceban pe durata campaniei electorale pentru funcţia de primar de Chişinău şi a anunţat că acesta va rămâne candidatul socialiştilor la şefia Capitalei şi pentru alegerile locale din 2019.
Igor Dodon s-a arătat convins că Ion Ceban are şanse mari de victorie la alegerile locale ordinare din 2019, subliniind că socialistul este un profesionist.
„În acest an, Ion Ceban va demonstra tuturor, inclusiv celor de pe dreapta, că ei au greşit”, a declarat şeful statului într-o ediţie specială la NTV-Moldova.
Preşedintele ţării a mărturisit că a sperat că chişinăuienii nu vor vota în alegerile din 3 iunie „geopolitic sau emoţional, dar pentru ordine în Chişinău”.
„Noi am pierdut posibilitatea ca Chişinăul să fie administrat de către un profesionist. Ca de obicei, oamenii au votat geopolitic, iarăşi au apărut tancurile ruseşti. Eu cred că este un lucru greşit. Situaţia în Chişinău nu se va îmbunătăţi şi există riscul că ea chiar se va înrăutăţi, deoarece candidatul care a câştigat în aceste alegeri (Andrei Năstase), se va preocupa de politică şi geopolitică”, a afirmat Dodon.