Igor Dodon, despre învestirea în funcţie a noului ministru al Apărării: E dincolo de limita legitimităţii politice. Guvernarea va cădea în groapa pe care o sapă altora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon e nemulţumit de felul în care a fost învestit în funcţie noul ministru al Apărării, Eugen Sturza. Preşedintele afirmă că acest proces e dincolo de limita legitimităţii politice şi arată cum neputinţa îi face pe guvernanţi să comită erori grave, subliniind că „guvernarea va cădea în groapa pe care o sapă altora”.

„Prin faptul că nu le-am permis celor din guvernarea democrată să forţeze mîna preşedintelui, i-am adus în situaţia ca ei să utilizeze din nou ultimul as din mânecă pe care îl au – Curtea Constituţională”, a menţionat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Potrivit şefului statului, precedentele pe care democraţii au îndrăznit să le creeze vor deveni instrumentul din cauza căruia tot ei vor avea de pătimit. 

„Vor fi loviţi de bumerangul pe care l-au lansat. Sunt sigur că aceste metode nu sunt văzute de nimeni cu ochi buni, nici pe intern, nici pe extern şi numai democratice nu pot fi numite”, a specificat Dodon.

El i-a asigurat pe cetăţeni şi pe partenerii străini că nici Guvernul, nici majoritatea parlamentară a democratilor nu vor putea nici de acum încolo să exercite presiune politică asupra lui.

„Eu am mandat de la popor şi mă voi supune doar poporului. Iar demisia mea ca preşedinte o poate decide doar poporul şi nimeni altcineva. Guvernarea democrată nu mă poate demite, oricât de mult îşi doreşte asta”, a precizat Igor Dodon.

În acest context, preşedintele a mai adăugat că acum „toţi cetăţenii s-au putut convinge de necesitatea trecerii la stat prezidenţial, în care şeful statului ales în mod direct să aibă împuterniciri suplimentare, stipulate în Constituţie, aşa cum cere logica politică”.

Candidatul majorităţii parlamentare la funcţia de ministru al Apărării, Eugen Sturza, a depus marţi, 24 octombrie, jurământul pentru învestirea în funcţie. Evenimentul a avut loc la Reşedinţa de Stat a Republicii Moldova, însă nu în faţa preşedintelui Igor Dodon, dar în faţa şefului Legislativului, Andrian Candu, după ce Curtea Constituţională a stabilit că preşedintele Palamentului va prelua temporar funcţia respectivă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite