Igor Boţan: Orice s-ar spune despre Moldova, ţara a avut un parcurs care poate fi evidenţiat

Orice s-ar spune despre Moldova, ţara a avut un parcurs care poate fi evidenţiat. Deşi au existat ostilităţi, inclusiv Puciul din august 1991, Moldova a avut oameni curajoşi care în acele momente au semnat Declaraţia de Independenţă. Opinia a fost exprimată în cadrul unor dezbateri publice de Igor Boţan, expert permanent al proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN şi radio Moldova.

Igor Boţan a amintit că Republica Moldova a fost ultima dintre republicile din spaţiul european al URSS care şi-a declarat independenţa, fără a organiza referendumuri: „A făcut-o un grup de oameni cărora trebuie astăzi să le mulţumim pentru curajul manifestat”.

În opinia lui Igor Boţan, prima perioadă a Independenţei a fost influenţată de mişcarea de renaştere naţională, promovată de asemenea de oameni curajoşi şi respectabili din primul Parlament. Potrivit expertului, în a doua perioadă, 1994 – 1998, la guvernare au venit pragmaticii din Partidul Democrat Agrar, oameni care de asemenea trebuie respectaţi pentru pragmatismul pe care l-au avut şi care au adoptat Constituţia Republicii Moldova. Un aspect important al respectivei perioade este faptul că vectorul european al Republici Moldova a început exact atunci. Şeful statului de atunci a adresat două scrisori preşedintelui Comisiei Europene pentru ca Republica Moldova să fie acceptată în calitate de candidat pentru integrarea în UE. Igor Boţan spune că un alt document adoptat atunci a fost concepţia politici externe a Republicii Moldova în care se spune că o atenţie deosebită se acordă cooperării cu România şi integrării Republicii Moldova în comunitatea europeană”.

După aceasta, spune Igor Boţan, Guvernul Republicii Moldova a fost condus de Ion Sturza, care a pus capăt economiei „de barter”. Ţara a trecut la relaţii economice normale, putea să-şi facă un buget şi să nu mai achite salarii şi pensii în galoşi şi produse alimentare. Următorul premier, Dumitru Bragiş, nu a atins nimic în politica Republicii Moldova îndreptată spre integrarea europeană.

Despre perioada de opt ani de guvernare a Partidului Comuniştilor, Igor Boţan aminteşte că PCRM a venit la guvernare promiţând aderarea Moldovei la Uniunea Rusia – Belarus, dar, peste un an şi jumătate, preşedintele Vladimir Voronin a semnat decretul privind integrarea europeană a ţării, un vector de politică externă profilat încă din perioada primului Parlament.

Expertul mai aminteşte că a urmat semnarea, la 22 februarie 2005, a Planului de acţiuni Republica Moldova – UE şi reconfirmarea la 16 iunie 2009 a reintegrării europene. După 2009, afirmă Igor Boţan, a început perioada aşa zisei integrări europene a Republicii Moldova. La 24 martie 2010, este anunţată istoria de succes a Republicii Moldova în cadrul unui forum de la Bruxelles. S-a anunţat un suport de miliarde de euro pentru Republica Moldova ca să implementeze un program de reformare pe termen mediu. Istoria de succes a fost reconfirmată la 11 martie 20011, prin vizita la Chişinău a vicepreşedintelui americat Joe Baden.

După aceasta, susţine Igor Boţan, a venit anul 2013, „când s-a început ceea ce trăim cu toţii astăzi şi nu ştim cu ce se va termina această istorie, dar pentru că suntem în ajunul festivităţilor dedicate Zilei Independenţei, eu poate nu voi vorbi despre lucruri triste”.

„Republica Moldova s-a născut în urma protocoalelor secrete din anul 1939 şi integrarea europeană a Republicii Moldova a fost subminată de semnarea protocoalelor secrete de către partidele care şi-au zis pro-europene”, a conchis expertul, făcând referire la documentele secrete prin care componentele Alianţei de la guvernare au partajat controlul asupra instituţiilor statului.

Dezbaterea „Independenţa: paşi înainte şi paşi înapoi, în viziunea partidelor care au deţinut şi deţin funcţii de conducere în stat”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de către Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.