Fantoma feudalismului

Miza grupării conduse de Plahotniuc este preluarea integrală a puterii, la nivelul parlamentului, guvernului dar şi a preşedinţiei (ulterior) şi perpetuarea acesteia.

Ceea ce se întâmplă la Chişinău în ultimele câteva zile i-a făcut pe unii comentatori să-şi exprime indignarea – avem o persoană dubioasă, despre care se spune că ar controla majoritatea instituţiilor care aplică monopolul statului asupra autorităţii, propusă de fracţiunea propriului partid (20 de deputaţi) şi aparent susţinută de alţi 36 de deputaţi pentru funcţia de prim-ministru.

Tabăra care aparent îl susţine pe Vladimir Plahotniuc pentru funcţia de prim-ministru este formată în primul rând din reprezentanţii Partidului Democrat, în număr iniţial de 19 deputaţi, la care s-a mai alăturat un transfug din Partidul Socialiştilor. Urmează 14 deputaţi care au ajuns în parlament pe listele Partidului Comuniştilor, însăla sfârşitul lui decembrie 2015 au ales să facă parte dintr-o grupare politică pe care au denumit-o Platforma Social-Democrată şi care cuprinde acum şi fracţiunea Partidului Democrat, dar la care a aderat şi fostul liberal-democrat Petru Ştirbate. În total, avem 35 de deputaţi loiali de acum conducerii Partidului Democrat, adică finanţatorului partidului, vicepreşedintele Vladimir Plahotniuc. Pe 10 ianuarie, Mihai Ghimpu a anunţat că Partidul Liberal renunţă la solicitarea sa anterioară ca un nou guvern să fie votat doar cu participarea PLDM şi este gata să susţină orice partid pro-european. Asta ridică la 48 (35+13) numărul deputaţilor care ar susţine un guvern condus de un candidat al PDM. În sfârşit, în zilele de 11-12 ianuarie, 7 deputaţi liberal-democraţi (din 18, câţi rămân în Parlament după arestarea lui Vladimir Filat) şi neafiliatul Nicolae Juravschi, membru al Partidului Popular European condus de Iurie Leancă, devin şi ei susţinători ai noii coaliţii politice, transformând-o în majoritate de 56 de mandate. Această majoritate părea să susţină propunerea PDM la funcţia de prim-ministru, Vladimir Plahotniuc.

Însă pentru după-amiaza zilei de joi, 14 ianuarie, avem o situaţie diferită – Ion Balan, reprezentantul celor 7 deputaţi ai PLDM care s-au alăturat coaliţiei adunate de PDM, declară că grupul liberal-democrat îşi va retrage susţinerea dacă democraţii nu înaintează un alt candidat în locul lui Plahotniuc până la ora 14.00. Situaţia este încă incertă, însă indiferent dacă democraţii vor înainta un alt candidat (poate pe Adrian Candu, finul lui Plahotniuc), ultimele evenimente marchează apogeul tentativelor PDM de a-şi subordona întreaga putere politică, prin alte metode decât cele oferite de performanţa electorală a partidului. Despre această tentativă şi aceste metode voi vorbi în continuare.

Nu este pentru prima dată când o persoană sau un grup încearcă să vină la putere într-un asemenea mod, în Republica Moldova. Doar că în alte cazuri reglările de conturi s-au făcut în culise, la fel ca redistribuirea de putere care le-a urmat. Este cazul perioadei 1999-2000, când a fost debarcat guvernul lui Ion Sturza şi a fost instalat guvernul lui Dumitru Braghiş. Acum, conflictul politic s-a purtat în văzul şi auzul tuturor, s-au depăşit regulile nescrise din Republica Moldova ale grupului social închis numit ”elita politică”, deoarece liderul uneia dintre cele două entităţi beligerante, Filat, a fost lovit în chip nepermis – în viziunea colegilor săi – iar lupta a devenit pe viaţă şi pe moarte. Este, de fapt, actul final, apogeul, deoarece războiul dintre PDM şi PLDM (dintre Plahotniuc şi Filat) a început încă în 2013.

Miza grupării conduse de Plahotniuc este preluarea integrală a puterii, la nivelul parlamentului, guvernului dar şi a preşedinţiei (ulterior) şi perpetuarea acesteia. De altfel, aceasta a fost şi miza grupării conduse de Vladimir Filat atunci când societatea era pregătită pentru un referendum de modificare a articolului 78 din Constituţie pentru revenirea la alegerea preşedintelui Republicii Moldova prin vot direct. Asta pentru că şi Plahotniuc, şi Filat, şi-au dorit ca fiecare dintre ei să reuşească substituirea totală a lui Vladimir Voronin în postura de stăpân absolut al Republicii Moldova, care folosea  verticala puterii pentru a-şi impune autoritatea, iar puterea absolută îi era dată de calitatea de şef al partidului comuniştilor, nu de cea de preşedinte al republicii. În fond, Voronin reuşise să obţină armonizarea relaţiilor de putere în interiorul guvernării cu cele din societate. Sistemul politic spre sfârşitul mandatului său de preşedinte era unul în care seniorul era servit de vasali, iar adversarii politici se gândeau de două ori înainte să spună ceva. Astfel, Voronin se transformase în cel mai puternic senior din acest teritoriu. Anterior, şi Mircea Snegur sau Petru Lucinschi încercaseră să devină mai mult decât nişte primus inter pares , model provenit din conducerea colectivă a PCUS din timpul lui Leonid Brejnev. Însă în urma confruntărilor dintre grupările de vasali (”colegi”) ale fiecăruia dintre ei, nici unul nu ieşise învingător.

Acest feudalism de facto într-un pretins stat de drept, clădit pe clientelism şi reţele informale de autoritate, este mediul în care Vladimir Plahotniuc a şi ajuns ”Abramovici al Moldovei” - afaceristul care controlează sectoare largi din economie şi dispune de influenţă politică enormă prin intermediul oamenilor loiali propulsaţi în fruntea instituţiilor statului care-i reveneau, prin algoritmul de guvernare, Partidului Democrat. Fără îndoială, scopul vieţii acestui individ este acum să ajungă el însuşi în poziţia de supremă autoritate din care Voronin a plecat în 2009 nu fără contribuţia sa. Filat, pe de altă parte, dorea acelaşi lucru: să ajungă preşedinte votat de popor, să controleze din acea postură atât parlamentul, cât şi guvernul, şi să-şi securizeze poziţia supremă pentru cât mai mulţi ani, creându-şi propriul grup de vasali şi instaurându-şi propria verticală a puterii. Atât pentru Filat,cât şi pentru Plahotniuc,Vladimir Voronin este un model de urmat, înainte de a fi fost un adversar. Tot un model este şi alt Vladimir. Putin.

Plahotniuc încearcă acum să creeze o situaţie când nu va mai fi nevoit să împartă puterea cu nimeni. Nimic nou sub soare. Dacă îi va reuşi,el îşi va instaura controlul personal asupra sistemului feudal de putere din Republica Moldova, tipic pentru o societate în deficit cronic de modernitate,anexată de un Imperiu Rus cvasifeudal de la o Moldovă practic încă feudală, relaţiile de putere de tip feudal fiind apoi conservate de sistemul sovietic şi preluate în interes propriu de elita politică ”independentistă” provenită din nomenclatura locală sovietică, după 1991.

Durata de timp în care Plahotniuc va fi senior suprem al Republicii Moldova va fi, însă, scurtă. Ea se va înscrie în perioada de prăbuşire a sistemului feudal autohton,”statalist”, din ultimele peste două decenii. Crizele din ultimii 2-3 ani vor deveni insurmontabile şi vor arunca teritoriul dintre Prut şi Nistru într-o buclă a haosului.