Devyatkov, despre vizita ratată a lui Rogozin în Moldova: Este evident că a fost o acţiune comună a Bucureştiului şi a Chişinăului
0
Ce consecinţe ar putea avea scandalul vizavi de interzicerea lui Dmitrii Rogozin de a survola spaţiul aerian al României? Ce urmăreşte Rusia prin aţâţarea spiritelor în UE, în general, şi în România, în special? Şi cum ar trebui să se poziţioneze Republica Moldova în acest context? „Adevărul“ a stat de vorbă cu analistul politic Andrey Devyatkov, doctor în istorie, profesor asociat la Universitatea de Stat din Moscova.
Ce consecinţe ar putea avea pentru relaţiile româno-ruse, dar şi pentru cele moldo-ruse, scandalul vizavi de interzicerea lui Dmitrii Rogozin de a survola spaţiul aerian al României?
Cel mai probabil, în cazul României nu vor fi consecinţe. Această ţară este membră NATO şi UE. Nu există nici interdependenţă deosebită în sfera economică între aceste ţări (Rusia şi România), iar relaţiile bilaterale şi aşa se află într-o stare stabilă negativă din cauza contradicţiilor pe domeniul politico-militar. Mai ales acum, când SUA aplică sancţiuni contra Rusiei, iar UE se împotriveşte acestor sancţiuni, Moscova nu va strica relaţiile cu Bruxelles. Pe lângă acest fapt, pentru ca Moscova să aplice sancţiuni (României) e nevoie de un motiv mai semnificativ. În concluzie, faptul că lui Rogozin i s-a interzis survolarea spaţiului aerian al României diplomaţii l-ar putea califica drept o „neînţelegere“ şi ar putea face aluzie, în particular, la faptul că aterizarea aeronavei S7 a fost interzisă şi de Ungaria. În acest fel s-ar pune punct la întreaga problemă.
În cazul Republicii Moldova, situaţia e diferită. În ultimele luni, Chişinăul întreprinde îndărătnic paşi ce duc la o confruntare cu Moscova (expulzarea diplomaţilor, discuţii pe marginea subiectului interzicerii „propagandei ruse“, declaraţii privind necesitatea evacuării trupelor ruse şi a pacificatorilor din Transnsitria etc). Moscova s-a abţinut de la a aplica sancţiuni, fiindcă încearcă să stabilească relaţii cu Igor Dodon, şi a ales anumite concesii, precum deschiderea pieţei sale pentru unele companii moldoveneşti sau legalizarea migranţilor moldoveni. Din cauză că situaţia se înrăutăţeşte, Moscova nu poate să nu reacţioneze. Însă aici problema nu constă în aplicarea unor sancţiuni, ci mai curând în îngheţarea procesului de normalizare a relaţiilor bilaterale. Acest fapt se va răsfrânge, în primul rând, asupra comerţului, deoarece Rusia a anunţat deja licenţierea suplimentară a transportatorilor din Moldova, începând cu toamna acestui an (chiar dacă în 2016, până la alegerea în funcţia de preşedinte a lui Dodon, părţile s-au înţeles exact pe dos). Este puţin probabil ca Moscova să extindă în continuare lista exportatorilor moldoveni de vinuri şi fructe. În ceea ce priveşte procesul de reglementare transnistreană, Moscova nu doar că nu va sprijini procesul de reintegrare a ţării (despre care discută forţele politice de la Chişinău), dar sunt şanse minime ca să contribuie în continuare la „politica paşilor mici“ privind restabilirea încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol, pe care a promovat-o anterior alături de OSCE, UE şi SUA. Nu putem exclude nici posibilitatea ca Moscova să extindă sprijinul social-economic pentru Tiraspol. Pornind de la toate aceste realităţi, Moldova, ca ţară, va avea mai curând de pierdut.
Care credeţi că a fost scopul vizitei lui Dmitrii Rogozin, pe lângă cel anunţat oficial?
Pe ordinea de zi au fost cel puţin două priorităţi. În primul rând, s-a dorit să se demonstreze că formatul misiunii de pacificare pe Nistru continuă să activeze. La eveniment trebuia să participe şi partea moldovenească - nu doar Igor Dodon, ci şi reprezentanţii Armatei moldoveneşti, iar asta ar fi arătat că Moldova recunoaşte în continuare, politic, Acordul de reglementare din 1992 şi menţinerea pacificatorilor ruşi pe teritoriul său. Acest aspect este important mai ales ţinând cont de faptul că Parlamentul Republicii Moldova cere revizuirea formatului misiunii de pacificare. În al doilea rând, a fost planificată o întrevedere trilaterală cu participarea lui Igor Dodon şi a lui Vadim Krasnoselskii, în cadrul căreia nu putea să nu fie abordată problema posturilor vamale comune moldo-ucrainene. Şi Moscova, şi Tiraspolul are nevoie de la Chişinău de mai multă transparenţă (în mod special cum intenţionează să verifice circulaţia persoanelor fizice, când vor trece controlul de import etc). Fără soluţionarea problemei privind posturile vamale comune, este puţin probabil să se treacă la un „pachet“ de măsuri de restabilire a încrederii, pe marginea căruia se dezbate de anul trecut.
Rogozin ameninţă Bucureştiul: „Aşteptaţi un răspuns, nemernicilor!“ Oficialul rus nu a ajuns la Chişinău. România nu a permis survolarea spaţiului său aerian
Ar fi fost oportun ca România să permită survolarea spaţiului său aerian?
Rogozin se afla la bordul unui avion civil, o cursă regulată. Formal, el se afla pe teritoriul Federaţiei Ruse şi zbura în tranzit spre Republica Moldova, unde împotriva lui nu există sancţiuni. Anterior, când vicepremierul Rusiei zbura în Moldova peste teritoriul României (de asemenea al Poloniei, Ungariei şi Slovaciei), nimeni niciodată nu a ridicat oficial vreo întrebare.
Consideraţi că decizia României de a nu-i permite lui Rogozin survolarea spaţiului aerian a fost una pur formală, pentru că a fost vizată o persoană din lista de sancţiuni, sau a fost motivată politic şi avea scopuri mai profunde?
Este evident că a fost o acţiune comună a Bucureştiului şi a Chişinăului. Bucureştiul, acum în mod deschis, sprijină Partidul Democrat din Moldova, în mod special asta s-a observat când premierul Tudose, în comparaţie cu alte state, cum ar fi cele din UE sau chiar SUA, a susţinut deschis trecerea Moldovei la sistemul electoral mixt. Nu este un secret că între PSD şi PDM există relaţii foarte strânse. Întrebarea e în ce constă aici câştigul României. Pe de o parte, Chişinăul are lobbiştii săi la Bucureşti, pe de altă parte, România are agenda sa, legată de necesitatea de a convinge NATO privind nevoia de a întări flancul estic, Alianţa împotriva „intenţiilor agresive“ ale Rusiei în Marea Neagră. Un schimb de replici dure cu Rusia asigură, de altfel, întotdeauna o contribuţie în acest sens.
Cum consideraţi că vor reacţiona Occidentul şi NATO la acest incident? Ar trebui să se implice?
În cazul în care conflictul nu va lua amploare, Rusia nu va introduce sancţiuni contra României şi este puţin probabil că Occidentul se va implica. Occidentul are mari semne de întrebare faţă de regimurile politice din Moldova, din România şi din Ucraina, motiv pentru care occidentalii înţeleg foarte bine că, prin intermediul incidentelor şi iniţiativelor geopolitice, aceste ţări încearcă să sustragă atenţia comunităţii internaţionale de la problemele lor interne. Pe de altă parte, în Occident există un serios val antirusesc, se aşteaptă un nou pachet de sancţiuni din partea americanilor, care va avea consecinţe serioase pentru proiectele energetice ruse în Europa. Din acest motiv, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, cei care iau decizii profită de această posibilitate.
Cine e Dmitrii Rogozin, subordonatul lui Putin care ameninţă România
Consideraţi că în acest scandal este implicat şi Occidentul? Cel puţin aşa susţin Rogozin şi Dodon.
Nu cred că Occidentul este serios implicat aici. În ceea ce îi priveşte pe Rogozin şi pe Dodon, ei spun că acest scandal s-a produs cu voia Occidentului, pe de altă parte spun că Vlad Plahotniuc (liderul PDM) ar fi vrut, prin acest scandal, să devină agreat de către Occident. Retorica este învăluită în ceaţă.
Cum comentaţi insistenţa lui Rogozin de a ajunge în Moldova prin UE, fiind conştient că se află în lista de sancţiuni? Putem privi această încercare ca pe o provocare?
Din câte cunosc eu, pentru persoanele aflate pe lista de sancţiuni nu este interzis zborul cu o aeronavă civilă în tranzit spre o a treia ţară. Pentru Rogozin era principial să vină în Republica Moldova. Domnul Rogozin nu a făcut declaraţii cu privire la sancţiuni şi la relaţiile Rusiei cu UE în contextul situaţiei date. De aceea, nu văd temei pentru a aprecia asta ca pe o provocare contra României şi a UE.
Cum comentaţi declaraţiile lui Igor Dodon despre faptul că va scoate oamenii în stradă pentru a apăra Moldova de jocurile geopolitice? În mod special, el s-a plans de unionişti. Este în stare preşedintele să mobilizeze lumea şi care este probabilitatea unor confruntări între electoratul prorus şi cel proeuropean?
Nu este altceva decât o retorică dură pentru a compensa acea influenţă negativă pe care o au demersurile antiruse ale Guvernului Moldovei faţă de Dodon, ca politician, care pledează pentru un „parteneriat strategic“ cu Rusia. În plus, Dodon, cu ajutorul unor astfel de afirmaţii, s-a expus şi împotriva refuzului Guvernului Republicii Moldova de a organiza referendumul consultativ, unde preşedintele a intenţionat să supună opiniei cetăţenilor un şir de întrebări, mai întâi de toate cu privire la extinderea atribuţiilor sale. Sunt puţine şanse pentru organizarea unor proteste serioase. Astăzi protestează, înainte de toate, partidul lui Andrei Năstase şi al Maiei Sandu, iar PSRM şi PDM în câteva minute modifică sistemul electoral, apărând această decizie în faţa Occidentului. Împreună, PDM şi PSRM luptă contra oponenţilor atât de stânga, cât şi de dreapta. De aceea, astăzi, în Moldova, nu are cine aduna electoratul „prorus“. Partidul Comuniştilor şi Partidul Nostru nu au resurse pentru asta, nici interes. În rezultat, lupta, nu tocmai activă, are loc în interiorul „lagărului geopolitic“.
După părerea dumneavoastră, de ce Dodon pleacă mai ales în deplasări în ţări proruse, de multe ori chiar în Rusia, însă nu ajunge la vecinii din Ucraina şi din România? Credeţi că aceştia din urmă l-ar primi?
În principiu, Dodon nu a declarat nimic atât de dur despre România sau despre Ucraina, însă mai multe afirmaţii ale preşedintelui moldovean nu au putut să nu direcţioneze opinia publică a acestor două ţări împotriva sa. Este vorba despre problema legată de limba de stat – română sau moldovenească, de asemenea de problema vizavi de Crimeea, când Dodon a spus că „de facto” Crimeea aparţine Rusiei. Nu trebuie să uităm că e puţin probabil că un politician care pledează pentru un „parteneriat strategic” cu Rusia va fi înţeles pozitiv de Bucureşti şi de Kiev. Ce pot primi politicienii din Kiev sau din Bucureşti de la o întrevedere cu Dodon în afară de un val de critici de la oponenţii politici şi de la presă? Mai ales că ei au un dialog bun cu guvernul moldovean, care astăzi are şi toate pârghiile puterii politice.
Dodon vede în NATO şi în UE un duşman şi se poziţionează ca un garant că în Moldova NATO nu va păşi. Trebuie oare Moldova să se teamă atât de mult de NATO şi de UE, după cum insinuează Dodon?
Cu ajutorul unei astfel de retorici, Dodon încearcă să-şi mobilizeze electoratul (precum o făcea pe timpuri PCRM), dar şi să placă Rusiei. Iar Dodon are nevoie de Rusia ca sursă de ştiri pozitive, despre deschiderea pieţei, legalizarea migranţilor etc, adică pentru a putea să demonstreze aceste realizări electoratului său. Dodon întotdeauna în nişte fraze vagi vorbeşte despre denunţarea Acordului de Asociere cu UE şi despre aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică, însă nu oferă angajamente politice pe acest subiect. Mai curând, el înţelege foarte bine că realizarea Acordului de Asociere este un proces ireversibil. În Uniunea Economică Euroasiatică, nimeni, în realitate, nu aşteaptă o ţară ca Republica Moldova, pentru că în Moldova sunt necesare investiţii externe gigantice, iar în ţară mereu există o instabilitate politică. Rusia încearcă să discute cu Moldova nu despre aderarea ţării la Uniunea Economică Euroasiatică sau despre denunţarea Acordului de Asociere, ci despre o combinare la nivel regulator şi tehnic a două zone de comerţ liber – UE şi CSI.
Tot mai des, Igor Dodon este numit la Chişinău „agentul lui Putin şi al Rusiei“. Dumneavoastră credeţi în aceste afirmaţii?
Dodon este în primul rând agentul lui Dodon. În condiţiile actuale de tensionare a relaţiilor Rusiei cu Occidentul, ale crizei din Ucraina, ale controlului politic şi economic al lui Vlad Plahotniuc asupra Moldovei, ţinând cont de existenţa unui electorat proeuropean mobilizat în Moldova şi de dependenţa financiară a Chişinăului faţă de UE şi SUA, oricare curs „prorus“ va avea interdicţii serioase. Nu cred că Dodon poate oferi Moscovei ceea ce Moscova aşteaptă, şi anume să garanteze negocieri pe problemele comerciale cu UE într-un format trilateral, de asemenea cu privire la un dialog pe poziţii egale cu Tiraspolul. Din păcate, „cursul prorus” în Moldova actualmente este posibil doar la nivelul declaraţiilor, care nu înlocuiesc politica practică. Nu cred că acest lucru se va schimba după alegerile parlamentare apropiate.
Andrey Devyatkov este analist politic, doctor în istorie, cercetător principal al Centrului de studii postsovietice de la Institutul economic al Academiei de Ştiinţe din Rusia. Profesor asociat al catedrei problemele regionale din politica mondială de la Universitatea de Stat din Moscova „Lomonosov”.
Pe aceeaşi temă:
Dodon, gata să scoată oamenii în stradă: Ei îşi aduc „românaşii“ ca să ne facă nouă probleme
Se încarcă comentariile...
