Ce i-au urat oficialii străini premierului moldovean cu ocazia învestirii în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul interimar Iurie Leanca

Iurie Leancă a primit mesaje de felicitare din partea omologului său din Luxemburg,  Jean-Claude Juncker, a premierului Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a ministrului Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius şi a altor oficiali internaţionali.

„Sunt sigur că împreună cu dumneavoastră, Guvernul Republicii Moldova va reuşi să-şi aprofundeze reformele politice şi economice şi va continua să îmbunătăţească relaţiile atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu Luxemburg“, este menţionat în mesajul său de felicitare Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului.

Anterior şi Dmitri Medvedev, premierul Federaţiei Ruse a exprimat disponibilitatea ţării sale de a continua dezvoltarea parteneriatului cu Republica Moldova în domeniile comercial-economic, ştiinţific, umanitar, cultural etc. Totodată, oficialul rus i-a dorit premierului Iurie Leancă sănătate şi succese.

Linas Linkevicius, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania şi-a exprimat convingerea că devotamentul şi competenţele premierului nostru vor contribui la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. „În luna noiembrie din toamna anului curent, Lituania va fi mândră urmărească momentul în care vor fi recunoscute progresele remarcabile ale Republicii Moldova în obiectivul său strategic. Lituania va rămâne un adevărat suporter al aspiraţiilor şi ambiţiilor europene ale Republici Moldova. Ţin să reiterez disponibilitatea Lituaniei de a împărtăşi experienţa sa cu Republica Moldova în domeniul integrării europene“, este scris în mesajul oficialului lituanian.

Leancă felicitat de Ponta şi Medvedev

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite