Catherine Ashton şi Štefan Füle salută votarea Guvernului şi cheamă la realizarea reformei constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii europeni salută călduros învestirea guvernului Leancă şi votarea programului său de către Parlamentul Republicii Moldova. „Acest fapt pune capăt crizei politice prelungite, care a pus în pericol stabilitatea instituţiilor de stat”, se spune într-o declaraţie de presă.

„Încurajăm prim-ministrul Leancă, guvernul său şi toate partidele politice din Republica Moldova să lucreze într-un spirit de incluziune, cu scopul de a scade tensiunile politice şi să contribuie la consolidarea în continuare a democraţiei şi a succesului agendei europene a Republicii Moldova în interesul fiecărui cetăţean”, spun Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, şi Comisarul pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Štefan Füle.

Cei doi consideră că o reformă constituţională este necesară pentru a preveni apariţia unor crize similare pe viitor şi fac apel să asigure în continuare o funcţionare corectă a instituţiilor de stat.

„Facem apel la autorităţile statului, clasa politică şi societatea civilă să acorde o atenţie sporită importanţei de a asigura funcţionarea imparţială, bazată pe norme, transparentă şi eficientă a tuturor instituţiilor, inclusiv a organelor de drept şi agenţiilor de reglementare; şi apărarea diversităţii, a pluralismului şi a calităţii mass-media”, adaugă Catherine Ashton şi Štefan Füle.

„Uniunea Europeană este pregătită să sprijine în continuare eforturile Republicii Moldova de implementare a reformelor structurale, ţinând cont de dimensiunea lor socială şi necesitatea de a oferi beneficii tangibile pentru populaţie”, conchide declaraţia de presă. 

După mai bine de trei luni de criză, pe 30 mai, PLDM, PD şi grupul liberalilor reformatori au constituit Coaliţia pentru Guvernare Pro-Europeană, l-au ales pe Igor Corman preşedinte al Parlamentului şi au votat Guvernul Iurie Leancă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite