Încă un milionar din Republica Moldova îşi face partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Livădaru, fondator al FC Dacia, a mai fost implicat în politică FOTO europalibera.org
Marin Livădaru, fondator al FC Dacia, a mai fost implicat în politică FOTO europalibera.org

O nouă formaţiune, în frunte cu milionarul Marin Livădaru, îşi face loc pe arena politică din Republica Moldova. Partidul Societăţii Progresiste a fost fondat sâmbătă, în cadrul congresului de constituire, şi urmează să fie înregistrat la Ministerul Justiţiei, potrivit Jurnal TV.

Membrii noii grupări politice au susţinut că dacă vor ajunge la guvernare vor lichida funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, vor reduce la jumătate numărul de ministere, iar în Parlament vor ajunge în special deputaţi din raioane.

Potrivit jurnaltv.md, Partidul Societăţii Progresite promovează ideea precum că premierul, miniştrii şi primarii să fie numiţi prin rotaţie, pe un termen de la unul până la patru ani. Iar Parlamentul ar trebui format din cetăţeni notorii, şi nu din partide politice.

Liderul noii formaţiunii este omul de afaceri Marin Livădaru, cunoscut mai mult ca fondator al echipei de fotbal FC Dacia şi finanţator al FC Iskra-Stal din Râbniţa, dar şi manager al companiei Feira Group.

Potrivit lui Livădaru, Partidul Societăţii Progresiste, care va promova valorile social-democraţiei europene, are peste două mii de membri din toată ţara, cei mai mulţi fiind profesori, medici, oameni de creaţie şi antreprenori.

Pentru a participa la alegerile legislative din toamna acestui an, însă, partidul urmează a fi înregistrat la Ministerul Justiţiei.

Patru ani în urmă Marin Livădaru a participat la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 pe listele Partidului Social-Democrat din Moldova, condus de un alt milionar Victor Şelin. PSD a acumulat atunci ceva mai mult de jumătate de procent din voturile alegătorilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite