Tariful la gaz pentru consumatorii finali din R. Moldova ar putea scădea cu 10%
0
În perioada celui de-al patrulea trimestru al anului 2020, tariful la gaz pentru consumatorii finali s-ar putea ieftini cu circa 10%, conform calculelor preliminare. Totodată, Moldovagaz nu va solicita creşterea preţului la gazele naturale la nivel de consumator final, susţine şeful întreprinderii, Vadim Ceban, transmite IPN.
Potrivit lui Vadim Ceban, tariful ar putea scădea datorită scăderii preţului de achiziţie pentru gaz până la 100-115 dolari pentru 100 de metri cubi. Astfel, în cel de-al patrulea trimestru al anului curent, tariful pentru o mie de metri cubi de gaz ar putea fi de 4079 de lei, în loc de 4420, cum este acum. În prezent, Moldova cumpără gaz cu un preţ mediu de 145 de dolari pentru 1000 de metri cubi.
Şeful de la Moldovagaz spune că întreprinderea a prelungit contractul cu Gazprom, formula de preţ rămânând aceeaşi. Acum părţile sunt la etapa de negocieri a unui nou contract mai avantajos.
Vadim Ceban a mai spus că actualmente are loc procesul de reorganizare a companiilor Moldovatransgaz, unde, din 12 întreprinderi de distribuţie, se vrea crearea a unei singure şi a unei companii de furnizare a gazelor responsabilă de furnizarea către consumatorii finali.