Se creează un nou gigant bancar în Republica Moldova
0Banca de Economii va fuziona, în scurt timp, cu Unibank, anunţă surse din cadrul instituţiei financiare. Viitoarea bancă va deveni cea mai mare instituţie de pe piaţa bancară din Republica Moldova.
Banca de Economii va fuziona în scurt timp cu Unibank. Documentele necesare privind obţinerea acceptului Băncii Naţionale şi a altor instituţii de stat au fost deja transmise.
Aceasta ar putea fi cea mai mare fuziune din istoria sistemului bancar moldovenesc, iar procedurile pot dura de la câteva luni până la doi ani, în dependenţă de mai mulţi factori.
Potrivit informarket.md, fuzionarea celor două instituţii bancare va avea mai degrabă efecte pozitive şi nu va aduce prejudicii statului, care deţine în prezent 33,33% din acţiunile Băncii de Economii.
Dimpotrivă, în rezultatul fuziunii, cota statului va fi mai scumpă şi va urca de la 180 de milioane de lei la 277,6 milioane de lei. Astfel statul va deţine o cotă de 33,33% şi în capitalul noii instituţii care în urma fuziunii va fi de 832,9 milioane de lei, estimează infomarket.md.
Specialiştii din sector se întreabă cum însă statul îşi va putea păstra cota, dacă fuziunea se va face prin emisie suplimentară de acţiuni.
Anterior s-a vehiculat despre o posibilă fuziune a trei bănci: Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială. Acest proiect a fost însă temporar amânat, din cauza nevoii unor restructurări la Banca Socială
Datele Băncii Naţionale a Moldovei arată că la 1 august Banca de Economii avea active active de 10,86 miliarde de lei şi ocupa poziţia a patra în clasamentul băncilor din Moldova. Cu active de 7,8 miliarde de lei Unibank ocupa poziţia a cincea.
În urma fuziunii viitoarea bancă va avea active de 18,6 miliarde de lei şi va surclasa liderul actual al clasamentului Moldova-Agroindbank, care deţine active de 14,1 miliarde de lei. Şi la capitolul depozite noua instituţie va fi lider pe piaţă cu un volum de 15,5 miliarde de lei şi o cotă de peste 26%. La fel noua instituţie va fi lider şi după numărul filialelor şi reprezentanţelor bancare.
Nu este clar ce cotă va avea în structura noii instituţii financiare compania VEB Kapital din Rusia, care face parte din grupul Vneshekonombank. Astfel în prezent aceasta deţine 24,9% din capitalul Băncii de Economii, alte 33,33% sunt ale statului, 8,9% revin companiei Sisteme Informationale Integrate, iar restul aparţin unor persoane fizice şi juridice.
Unibank, are 21 de acţionari cu cote mai mici de 5% şi respectiv numele lor nu este divulgat. Unul dintre acţionari este Viorel Melnic, fost şef al Serviciulu Vamal al Republicii Moldova în anii 2008-2009, iar în prezent preşedinte al Consiliului Unibank.