Producătorii de porumb din R. Moldova riscă să îşi piardă o parte din roada pe care nu au unde o usca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
porumb foto umplash/jesse gardner

Lucrările de recoltare a porumbului, care în acest an s-a făcut generos, de trei ori mai bine ca anul trecut, au întârziat cu trei săptămâni. Unii producători riscă să îşi piardă roada, cel puţin o parte din ea, pentru că au strâns porumbul când umiditatea era înaltă, iar acum, ca să-l poată vinde mai departe, trebuie să îl usuce, dar nu au unde, transmite IPN.

Uscătorii pentru cereale există nu în fiecare raion, iar serviciul este foarte solicitat în această perioadă, de aceea cozile sunt mari.

Contactat de IPN, preşedintele Asociaţiei Exportatorilor de Cereale „Agrocereale” (care reprezintă 70% dintre exportatorii de produse cerealiere din Republica Moldova), Igor Grigoriev, spune că producătorii trebuie să recolteze porumbul atunci când umiditatea aerului este cel mult 13%. „În anii anteriori, producătorii strângeau porumbul şi în luna decembrie, şi în luna ianuarie, şi în luna februarie, când umiditatea deja scădea. Problema este într-adevăr cu producătorii care au decis să recolteze porumbul la umiditatea aceasta mare, de 17-19%, şi astăzi nu au unde să ducă roada. Până la porumb, a fost recoltă mare de cealaltă gamă de cereale şi astăzi toate depozitele, toate elevatoarele sunt pline cu producţie”, a explicat Igor Grigoriev.

Deşi nu a putut preciza exact câte uscătorii de cereale există în Republica Moldova, responsabilul de la „Agrocereale” a spus că este un număr insuficient. „Puţinele uscătorii de cereale care mai există în ţară activează pe gaz, majoritatea, iar costurile erau exorbitante chiar şi cu tarifele vechi la gaze”. Despre recolta de porumb din acest an, se estimează că va depăşi  

două milioane de tone. Mai mult de jumătate din cantitatea respectivă va fi exportată în ţări din Europa, Asia şi Africa. Preţurile la porumb la bursele internaţionale sunt destul de avantajoase. Chiar şi cu preţuri mari pentru servicii de uscare a cerealelor, producătorii de porumb din Republica Moldova nu vor avea de pierdut, crede Igor Grigoriev

Solicitat de IPN, Vasile Mârzenco, director executiv al Federaţiei Naţionale a Fermierilor, a menţionat că problema a apărut pentru că nu suntem obişnuiţi să acţionăm operativ în situaţii mai critice. „Capacităţile Republicii Moldova în ceea ce priveşte uscarea cerealelor sunt insuficiente. Producătorii de porumb care sunt la hotar cu Ucraina trebuie să vadă poate e posibil să cooperăm cu colegii din această ţară, iar producătorii de porumb care se află la hotar cu România, să apeleze la uscătorii de cereale de acolo. Trebuie să găsim complexele astea mari de animale de la noi şi din România, şi din câmp să le transportăm direct lor. Atâta timp cât producătorii noştri nu vor fi membri activi în asociaţii profesionale, situaţia respectivă ar putea rămâne neschimbată. Trebuie să luăm decizii cu două luni înainte, nu atunci când a venit ziua recoltării să ne dăm seama că porumbul nu e bun de recoltat, că e umed”, a menţionat directorul executiv al FNF.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite