Replica unei companii duty free la iniţiativa Guvernului: Statul ne-a dat garanţie pentru 15 ani de activitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două companii se luptă pentru piaţa duty free din Republica Moldova
Două companii se luptă pentru piaţa duty free din Republica Moldova

Iniţiativa Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova de a închide magazinele duty free de la hotarul terestru al ţării i-a luat prin surprindere pe operatori. Aceştia susţin că au încheiat contracte de investiţii cu Vama pe 15 ani. Statul s-a angajat să menţină în această perioadă condiţiile existente legale şi de afaceri.

"Informaţia cu privire la iniţiativa de a sista activităţile magazinelor duty free amplasate în punctele terestre de trecere a frontierei Republicii Moldova inclusă în Proiectul Politicii Bugetar Fiscale pentru anul 2014 ne-a luat prin surprindere. Din câte cunoaştem noi, modificările cu un asemenea  impact asupra afacerilor sunt în prealabil discutate inclusiv cu operatorii pieţelor, în cazul dat, operatorii pieţei duty-free, deciziile fiind argumentate prin calcule şi costuri“, se precizează într-un comunicat de presă al companiei Le Bridge.

Administraţia Le Bridge Corporation Limited se arată chiar "mirată“ de această iniţiativă.

"În anul 2008, în urma câştigării tenderului cu privire la construcţia magazinelor duty-free la hotarele terestre ale Republicii Moldova, compania noastră a încheiat un contract de investiţii cu Serviciul Vamal (care reprezenta Republica Moldova) prin care statul se obliga, pe parcursul a 15 ani să menţină condiţiile existente legale şi de afaceri pentru câştigător. În cazul în care Republica Moldova decide modificarea legislaţiei în vigoare sau a condiţiilor stipulate în contract, aceasta îşi asumă responsabilitatea să despăgubească investitorul, returnându-i valoarea investiţiei efectuate“, se precizează în comunicatul firmei.

Reprezentanţii companiei se întreabă dacă nu cumva autorii iniţiativei "nu cunosc acest detaliu“ şi îşi exprimă speranţa că până la aprobarea finală a documentului lucrurile să se clarifice.

Amintim că proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2014 propus de Ministerul Finanţelor prevede interzicerea comerţului duty free la hotarul terestru al Republicii Moldova

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite