Directorul ANRE a explicat cum se va decide în privinţa tarifelor la energie. „Majorarea a fost justificată”
0
Şeful Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Sergiu Ciobanu, a declarat că în două-trei săptămâni vor fi prezentate rezultatele auditului efectuat de companii cu renume internaţional la operatorii din sectorul energetic, însă a refuzat să spună ce se va întâmpla cu tarifele după expirarea termenului de suspendare a majorărilor aprobate la tarife.
Sergiu Ciobanu a participat la şedinţa Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe şi a explicat de ce a fost luată decizia de a suspenda majorarea tarifelor la energie. Potrivit directorului ANRE, decizia a fost luată în baza recomandării Consiliului Suprem de Securitate şi în urma presiunii societăţii. „Ţinând cont de aceste îngrijorări şi riscuri, am decis să facem audit la operatorii de pe piaţa energetică. Pentru aceasta au fost selectate companii cu renume internaţional şi au insistat ca să fie făcut acest lucru, pentru ca rezultatele să fie cât mai obiective”, a menţionat Sergiu Ciobanu.
Întrebat de ce a fost necesar să fie efectuat acest audit, care reprezintă o certificare a bilanţurilor contabile anuale, în timp ce ANRE deţinea aceste informaţii, Ciobanu a declarat că „auditul nu este efectuat pentru ca să fie justificată decizia privind majorarea tarifelor, dar pentru a înlătura toate suspiciunile”. „Este necesar ca aceste informaţii să fie verificate de o persoană terţă. Decizia a fost una corectă. Rezultatele auditului vor fi prezentate în două-trei săptămâni”, a menţionat şeful Agenţiei.
Sergiu Ciobanu a refuzat să spună dacă se va reuşi să fie luată o decizie privind tarifele la energie în perioada din momentul recepţionării rezultatelor auditului şi data de 3 noiembrie când expiră termenul de suspendare a majorării valorilor acestor tarife. De asemenea, şeful ANRE nu a vrut să spună dacă tarifele vor fi din nou majorate.
Amintim că ANRE a anunţat pe 3 septembrie suspendarea pe un termen de două luni a deciziei privind suspendarea tarifelor la energie. Gazul s-a scumpit anterior acestei decizii cu 15%, iar energia electrică a devenit mai scumpă cu 37%.