Cel mai mare distribuitor de apă din lume interesat de intrarea pe piaţa Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul francez de utilităţi Veolia Environnement se numără printre companiile ce analizează posibilitatea realizării unor investiţii în Republica Moldova, susţine Oleg Serebrean, ambasadorul Republicii Moldova în Franţa

Într-un interviu acordat portalului Tribuna, Oleg Serebrian, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Franceză susţine că ţara noastră ar prezenta interes pentru investitorii francezi.

"Avem o piaţă de desfacere foarte mică. Asta reprezintă un mare dezavantaj, care, însă, e compensat din plin de costul scăzut al forţei de muncă încă relativ calificate şi a unei poziţionări economico-geografice interesante, la hotar cu UE şi spaţiul ex-sovietic“, afirmă diplomatul.

Potrivit lui Serebrean, pe lângă cele 4 mari companii franceze deja prezente în Republica Moldova (Orange, Société Générale, Lactalis, Lafarge), mai sunt alte câteva, care analizează utilitatea unor investiţii în ţara noastră, printre ele numărîndu-se şi giganţi precum este Veolia.

De notat că grupul Veolia activează în patru domenii: apă, energie, transport şi management-ul deşeurilor. Veolia este considerat cel mai mare distribuitor de apă din lume listat la bursă. În anul 2011 compania a avut vânzări de circa 30 de miliarde de euro şi un profit de circa jumătate de miliard de euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite