Ce condiţii au pus ruşii de la Vneşekonombank la preluarea pachetului de 25% din capitalul Băncii de Economii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul acţionar al Băncii de Economii din Moldova, VEB Kapital (subdiviziunea pentru investiţii a gigantului rus Vneşeconombank), a cerut elaborarea unei noi strategii de dezvoltare a instituţiei bancare, document ce ar urma să fie prezentat până la 1 octombrie.

Noua strategie pune un accent deosebit pe creşterea investiţiilor în dezvoltarea Băncii, se spune într-un comunicat al BEM.
Consiliul şi managementul Băncii a stabilit mai multe priorităţi ambiţioase precum: modernizarea reţelei bancare şi extinderea reţelei de bancomate şi POS-terminale; simplificarea procedurilor de acordare a creditelor de consum, inclusiv pentru studenţi, membri de sindicate şi funcţionari publici; implementarea unor produse speciale de depozit, adaptate necesităţilor clienţilor; implementarea celor mai noi tehnologii IT şi modernizarea sistemelor de operare în scopul reducerii timpului de deservire şi prelucrare a plăţilor; dublarea punctelor de deservire a transferurilor internaţionale şi implicit extinderea spectrului de sisteme de transferuri operate în cadrul băncii; dezvoltarea şi implementarea programelor de bonusuri pentru deţinătorii cardurilor bancare; dezvoltarea produselor personalizate pentru parteneri persoane juridice etc.e

Sistem propriu de transfer de bani

Totodată Banca anunţă că ar urma să dezvolte şi un sistem propriu de transferuri de internaţionale de bani.

Pe 25 aprilie firma VEB Kapital a cumpărat la Bursa de Valori 24,9% din acţiunile Băncii de Economii a Moldovei.
Administraţia BEM a anunţat că tranzacţia a fost efectuată în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi cu permisiunea Băncii Naţionale, aprobată încă la 6 februarie 2014.

Totodată Adunarea generală a acţionarilor a BEM a decis să-l aleagă în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al băncii pe milionarul Ilan Shor, care va reprezenta interesele investitorului rus.

BEM, evaluată la doar 16 milioane de dolari

„Venirea unui investitor strategic reprezentat de către o instituţie bancară influentă din Federaţia Rusă va asigura un nou impuls de dezvoltare Băncii de Economii în particular şi sistemului bancar la general“, se spune într-un comunicat al instituţiei.
Tranzacţia ridică însă mai multe semne de întrebare. O acţiune a fost vândută cu doar 5,1 lei, puţin peste preţul nominal de cinci lei. Astfel, un calcul simplu arată că una dintre cele mai mari bănci din Moldova a fost evaluată la numai 210 milioane de lei (circa 15,6 milioane de dolari), adică la egalitate cu cea mai mică instituţie financiară din ţară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite