Brandul „Vin Moldova“ poate fi utilizat doar de o treime din vinificatori
0Brandul naţional „Vin Moldova“, recent lansat, va putea fi folosit numai de către vinificatorii care vor îndeplini condiţiile pentru producerea unui vin de calitate. Deocamdată, doar o treime din producătorii din Moldova îndeplinesc condiţiile pentru a utiliza acest brand, a declarat pentru agenţia IPN, Diana Lazăr, manager pentru industria vinicolă din Proiectul USAID CEED II.
Există totuşi şanse ca, în câţiva ani, majoritatea producătorilor se vor regăsi sub umbrela acestui brand, care va însemna calitate. „Acest brand este suplimentat de un caiet de sarcini, de un standard de calitate, la care vinurilor vor trebui să se alinieze şi să respecte toate condiţiile“, a spus Diana Lazăr.
Ministrul Agriculturii Vasile Bumacov a precizat că brandul va fi atribuit numai vinurilor de calitate, de care răspunde noul Oficiu Naţional al Viei şi Vinurilor. „Această denumire trebuie să fie primul lucru pe care trebuie să-l vadă consumatorul – că este un vin de calitate din Republica Moldova”, a menţionat ministrul.
Sigla „Wine of Moldova, a legend alive“ va fi promovat insistent atât în ţară, cât şi peste hotare. Lansarea peste hotare a acestuia va avea loc în cadrul expoziţiei internaţionale de vinuri „ProWine“, în martie, în Germania. Logul brandului reprezintă o barză, care ţine în cioc un strugure în forma Republicii Moldova.
Brandul a fost realizat cu susţinerea USAID.