VIDEO O grupare criminală specializată în trafic de persoane a fost anihilată
0
Un grup din patru cetăţeni moldoveni şi turci specializaţi în trafic de persoane au fost reţinuţi pentru 30 de zile. Aceştia au exploatat sexual 16 tinere, dintre care şi trei minore.
Cei patru tineri au vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani. Mai bine de un an, aceştia exploatau tinere din Republica Moldova, sub pretextul angajării la muncă în cluburile de noapte din Turcia, în calitate de dansatoare. Pentru munca efectuată, victimelor le-au fost promise recompense de circa 2000 de euro.
Doi dintre membrii grupării, cetăţeni ai Republicii Moldova, activau în două cluburi de noapte din Chişinău (un bărbat în calitate de bodyguard şi o tînără în calitate de dansatoare), care aveau rolul de a recruta tinerele, iar ulterior acestea erau transmise unui alt membru al grupării care se ocupa de transportarea acestora în Turcia. Victimele minore, care nu puteau fi transportate în Turcia, erau cazate în diferite apartamente din capitală, unde erau exploatate sexual.
Poliţia a pornit o cauză penală pentru trafic de fiinţe umane şi trafic de copii. Dacă vinovăţia persoanelor culpabile de infracţiune va fi dovedită, aceştia riscă închisoare de pînă la 20 ani.
Investigaţiile au fost efectuate de către angajaţii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu Procuratura Generală şi Inspectoratul de poliţie Botanica.