La cei 66 de ani împliniţi recent, Valeriu Jereghi încă nu spune „Arrivederci” activităţii sale de regizor şi nu arată deloc istovit de puteri. Maestrul crede că cinematografia noastră „ar fi avut o altă soartă” dacă politica din ţară nu ar trata acest domeniu vast drept o joacă. În interviul ce urmează veţi afla cine stă în spatele succesului său şi despre noul scurt -metraj „Milika” o coproducţie Franţa-Polonia, cu participarea Ucraina-Moldova.

- Cum a apărut dragostea şi pasiunea pentru  film?

- Totul a început de la iluziile din copilărie, de la filmele privite în cinematograful de vară, de la personajele din film şi lumea imaginară pe care mi-o cream dincolo de orizontul de la Străşeni. Citeam foarte mult în copilărie, refugiindu-mă în visurile în care mă vedeam pe mine dintr-o parte. Asta îmi oferea plăcere, înţelegând că sunt un personaj creat de cineva şi care doreşte să creeze personaje vii. De exemplu, dacă citeam cărţi despre mări şi oceane, munţi şi cosmos simţeam că am ajuns acolo. Eu am înţeles că cinematografia există numai din dragoste către un personaj din film. Pentru mine, la vreo 14 ani, era Marina Vlady, care avea părul de culoare verde în filmul „Vrăjitoarea”. Lumea cinematografiei este locul unde totul se poate întâmpla. Am fost atras de această lume şi primele mele experienţe au fost să îi ajut pe mecanicii de cinema să îşi încarce numeroasele bobine. Toate astea, pentru a simţi acest miros specific de peliculă, sunet produs atunci când se rebobinează filmul, lumina puternică a proiectorului.

- Care au fost principalele etape parcurse pentru a face parte din această poveste cinematografică?

- M-am pornit pe jos, doar cu aparatul de fotografiat, de la Străşeni până la Ungheni, prin toate zonele Moldovei, pentru a acumula imagini şi simboluri naţionale. După absolvirea şcolii, am fost lucrător de scenă la teatrul „Luceafărul”, iar împreună cu trupa aveam deplasări în sate, unde cunoşteam viaţa reală şi specificul ei. Cunoscându-ţi poporul tău te deosebeşti de ceilalţi. Apoi, am făcut Institutul de Arte din Chişinău, Facultatea de regie teatrală, unde am înţeles mai bine cum se reconstituie un episod din viaţă şi care sunt mijloacele necesare. 

Mi-am dat seama că domeniile artistice, precum teatru, muzică, pictură, literatură, coregrafie trebuie unite în una: cinematografie. Am început să studiez detaliat cinematografia universală şi am ajuns la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din Moscova. Am avut parte de o şcoală şi profesori puternici care au cultivat în mine dragostea pentru regie-film. Am cunoscut cineaşti talentaţi cu care am stabilit colaborări şi chiar prietenii. Am muncit enorm pentru a ajunge în acele locuri din visele copilăriei.

- De unde ia energie Valeriu Jereghi pentru proiectele sale cinematografice sau care este secretul tinereţii?

- Fiica mea cea mai mică, Emilia, contribuie substanţial asupra stării mele de spirit. Nu merg la săli de sport, dar le înlocuiesc cu platourile de filmare unde eu trebuie să ajung primul. Dacă echipa vine la ora opt, atunci eu la şapte îi aştept. Şi atunci când se proiectează un film eu mă aşez în primul rând. Ştii de ce? Pentru că imaginea ajunge la mine primul, ulterior - la ceilalţi.

- Ce este mai dificil pentru realizarea unui film: scenariul, oamenii sau banii?

- Trebuie să fii o personalitate deschisă, care poate purta dialoguri cu toată lumea. Să le prezinte diverse teme, probleme, dar şi propuneri. Cu cât eşti mai stins, cu atât se vor stinge dorinţele şi energia. Multă lume nu te acceptă, te invidiază, se duşmăneşte cu tine. Dacă te opreşti şi cedezi un pic înseamnă că ai pierdut. Cinematografia este un domeniu destul de costisitor, unde ai permanentă nevoie de susţinerea colegilor şi susţinere din partea statului.

- De ce aţi hotărât să turnaţi în Moldova, unde se promovează mai puţin arta cinematografică, recentul scurt metraj „Milika”?

- Pentru că noi suntem capabili să facem filme moldoveneşti pentru Europa, noi suntem capabili să intrăm în dialog cu profesioniştii de cinema de talie europeană, pregătind co-producţii de viitor. Aşa că, eu vreau să fiu îmbrăcat în hainele mele naţionale cu filmul de acasă. Toată echipa este din Moldova, chiar dacă este tânără şi la început de cale.

- Am observat o selecţie a actorilor destul de originală. Fiica dvs., Emilia, joacă rolul principal şi debutează, astfel, în lumea filmului, iar partenerii de scenă îi sunt bunica ei adevărată, un interpret, o balerină, un jurist şi doar un singur actor profesionist. Cum explicaţi această alegere?

- Eu puteam să iau o actriţă vestită, pentru a interpreta rolul bunicii Emiliei, dar cred că nu obţineam legătura caldă dintre Milika, de cinci ani, cu o doamnă străină. Chiar producătoarea, Lily Paul, a insistat să o aduc pe mama mea de 90 de ani pentru acest rol. Celelalte roluri nu au fost oferite la întâmplare. De exemplu, tatăl este jucat de interpretul Anatol Mârzenco, un om sufletist.

Mama fetiţei este jurista Violeta Gaşiţoi, care e foarte frumoasă şi are o viziune specială asupra lucrurilor. Mai este tânăra Anastasia, care e balerină la Teatrul de Operă şi Balet, iar Boris Bechet este singurul actor profesionist. Actorii se înţeleg foarte bine nu doar pe platou, dar şi în afara acestuia. Eu am stabilit şi o perioadă de pregătire, pentru ca membrii echipei să se cunoască şi am pus accentul pe încrederea reciprocă.

- Cum s-a manifestat Emilia Jereghi în prima sa experienţă de actriţă?

- Spun, ca regizor, nu ca tată: nu m-am aşteptat la un asemenea potenţial actoricesc, care este gata pentru orice dublă, mereu adaugă ceva şi chiar poate să vină cu propuneri. Îmi amintesc o scenă cu vreo 20 de duble; ea obosea, se odihnea puţin şi apoi continua. Altă dată erau vreo cinci reuşite, asupra cărora nu mai insistam, iar Emilia îmi reproşa că „am lucrat puţin azi” (zâmbeşte). La un moment dat, exersa chiar şi plânsul, pentru a părea credibilă. În funcţie de cum percepe ea lucrurile în diverse situaţii de familie, a fost redactat şi scenariul filmului. Pot spune cu certitudine că ea a participat şi în calitate de coautor al filmului. Însă calea profesională pe viitor Emilia o va alege singură.

- Fiul Cristian merge pe urmele dvs. sau încearcă să se deosebească?

- Seria de filme realizate de Cristian au ajuns în toată Europa. În prezent, el filmează pe câmpul de luptă din Ucraina. De când a început acest război, el participă pe front şi arma lui este camera de filmat. Este o persoană apreciată în Ucraina. Recent, un prieten de-al lui a fost omorât în urma deflagraţiilor şi Cristian s-a dus la Lvov să-l înmormânteze, apoi s-a întors din nou pe front. Acum este invitat să fie regizor la postul de televiziune „1 plus 1” din Ucraina să prezinte materiale proprii despre eroii acestor lupte. Noi comunicăm des, însă mergem pe căi diferite. Mie îmi place ce face el şi lui îi place ce fac eu, dar nu ne influnţăm unul pe altul.

- Poate un film să schimbe situaţia politică în una pozitivă pentru cetăţeni?

- Desigur. Eu cred că în Moldova nu se doresc filme bune şi realizate de mine numai din această cauză.

- Când va fi gata filmul de lung metraj „Ocuppation”, pe care l-aţi început anul trecut în Ucraina?

- Despre film pot să spun că este unul mare şi serios care, din păcate, pe o perioadă de timp va fi  suspendat din cauza războiului. Banii din bugetul ţării sunt orientaţi spre întărirea forţei militare. Noi, realizatorii filmului, înţelegem perfect această situaţie. Sperăm să se rezolve în direcţia corectă acest conflict şi noi să ducem la bun sfârşit producţia filmului.

- De ce statul nu apreciază la justa valoare talentele noastre, lucru care nu se întâmplă în alte ţări?

- În primul rând, demnitarii noştri se pare că nu înţeleg corect noţiunea  de film. O percep doar ca pe o distracţie. Eu consider că cinematografia este o pârghie puternică în domeniul politic, economic şi social. Din păcate, demnitarii de stat devin figuri neinteresante pentru societate, dar nu avem altă soluţie decât să depindem de deciziile domniilor lor.

Lucrările tinerilor cineaşti depind de suportul lor inexistent, cu părere de rău. Politicile au dezbinat populaţia în mai multe tabere, iar cinematografia are menirea să o unească.

- Aţi fondat Asociaţia Tinerilor Cineaşti din Moldova. Ce presupune acest proiect?

- Presupune dezvoltarea tinerii cinematografii autohtone, care ar avea acces liber în Europa. Chiar şi filmul „Milika” dovedeşte că e posibil acest lucru. Am selectat zece tineri talentaţi care sunt implicaţi în master class-uri, fiindcă practica bate gramatica. Orice acţiune ce se petrece pe platou o explic cu argumentele necesare şi sunt deschis pentru orice întrebare din domeniu. Eu sunt convins că primul nostru produs de scurt metraj, chiar după prima prezentare la un festival internaţional de film, va promova întreaga echipă cu un paşaport ce îi va oferi noi orizonturi de progres a muncii sale. Sarcina mea este ca fiecare din aceşti tineri să îşi găsească locul şi să-şi descopere vocaţia sa în sfera cinematografică mondială.

- Vă mulţumesc pentru interviu.

Alexandru Statnîi