Unul din tigrii lui Putin a ucis un cerb siberian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tigroaica lui Putin a ucis recent un cerb siberian, anunţă Rosiskaya Gazeta. Preşedintele Vladimir Putin a eliberat în sălbăticie mai multe tigroaice siberiene, iar viaţa acestora este atent monitorizată. Este pentru prima oară când tigroaica lui Putin a reuşit să doboare un vânat de talie mare, afirmă reprezentanţii rezervaţiei naturale Hingansk, din regiunea Amur unde locuieşte felina.

Rămăşiţele animalului au fost găsite în timpul cercetării potenţialelor locurilor de vânătoare a tigroaicei.

”Acesta este primul fapt confirmat documentar despre vânarea unui animal de talie mare de către Ilona. Acum se poate declara cu încredere că tigroaica şi-a însuşit abilităţile de vânare a tuturor animalelor din rezervaţie, vizate de ea”, se menţionează într-un comunicat al serviciului de presă al rezervaţiei naturale.

Până nu demult meniul animalului de pradă conţinea în mare parte mistreţi, iar odată a mâncat chiar şi un pui de lup. Specialiştii sunt surprinşi de faptul că, în pofida atacurilor felinei asupra purceilor sălbatici, nici o turmă de mistreţi nu şi-a părăsit teritoriul. Se pare că aceştia nu se prea tem de ”regina taigalei”.

Ilona i-a depăşit totodată şi pe vechii săi concurenţi, lupii. Haita de prădători gri s-au mutat deja mai spre nordul rezervaţiei şi locuiesc acolo.

Amintim că, în 2013, ecologiştii ruşi au găsit cinci tigrişori subnutriţi în estul îndepărtat al taigalei siberiene pe care apoi i-au plasat la centrul de reabilitare şi reintegrare în sălbăticie a tigrilor, din ţinutul Primorsk. După ce au fost trataţi, tigrii au fost eliberaţi înapoi în sălbăticie. Trei dintre ei, şi anume Ilona, Kuzia şi Borea, au fost plasaţi în libertate în regiunea Amursk în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin. Câteva luni mai târziu, ceilalţi doi – Ustin şi Svetlaia – au fost eliberaţi în Regiunea Autonomă Evreiască. Animalelor le-au fost ataşate zgarde electronice de localizare prin satelit.

Mai târziu, în luna octombrie 2014, ecologiştii au constatat că ”Kuzia” a emigrat în rezervaţia naturală Taipinggou din China, însă s-a reîntors în ”patrie” după câteva săptămâni.

Toţi tigrii lui Putin s-au integrat în sălbăticie, cu excepţia lui Ustin. Prădătorul a a ajuns şi el în China, unde a fost prins şi a fost hrănit de oameni. După ce a revenit şi ea în ”patrie”, felina a început să atace câini. Astfel, în octombrie anul trecut, a fost prinsă în apropiere de Habarovsk şi a fost trimisă la centrul de reabilitare din Primorsk, iar în luna februarie a acestui an a fost dusă la grădina zoologică din Rostov şi împerecheată cu o tigroaică localnică pe nume Prima. Angajaţii de la zoo speră că cei doi vor lasă şi urmaşi.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite