Un Bentley continental, sechestrat de organele de drept din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bentley Continental FOTO simbol
Bentley Continental FOTO simbol

5 milioane de lei este cifra sechestrelor aplicate, săptămâna precedentă, de către Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) a Centrului Naţional Anticorupţie. Printre bunurile indisponibilizate se numără trei automobile, o construcţie locativă şi una nelocativă, un teren agricol şi altul pentru construcţii, dar şi bani în numerar.

Unele dintre cele mai valoroase bunuri sechestrate sunt cele 3 autoturisme de model Bentley continental, Mitsubishi Galant şi Renault Kangoo – toate trei estimate la 4.077.509 de lei moldoveneşti (circa 185.000 de euro). 

De asemenea, a fost pus sechestru şi pe mai mult de jumătate de milion de lei, bani în numerar. Bunurile au fost indisponibilizate în cadrul a patru cauze penale, gestionate de Procuratură şi CNA şi vizează fapte de corupere pasivă, activă, spălare de bani şi evaziune fiscală.


Amintim că Agenţia are în calitate de atribuţii efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale sechestrate. În anul 2020, ARBI a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 1,5 miliarde de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite