Un bărbat din Chişinău, reţinut de CNA pentru trafic de influenţă la perfectarea permisului de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Chişinău a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Acesta este bănuit pentru trafic de influenţă. Potrivit informaţie preliminare, suspectul ar fi pretins 600 de euro, pentru a influenţa persoane publice care activează în subdiviziunile structurale ale Direcţiei Înmatriculare Transport şi Calificarea Conducătorilor Auto, în vederea promovării examenul auto şi eliberarea ulterioară a permisului de conducere.

Urmare a măsurilor speciale de investigaţie, bărbatul a fost prins în flagrant delict în timp ce a primit suma de 250 de euro, bani transmişi sub controlul CNA. 

El a fost reţinut pentru 72 de ore, se deţine în Izolatorul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie, iar în privinţa lui urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la cinci ani sau amendă în mărime de până la 3.000 unităţi convenţionale - echivalentul sumei de 150.000 de lei.

Conducerea urmăririi penale este efectuată de către Procuratura Anticorupţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite