Rusia criminală

Afiş din timpul marşului funerar organizat pe 1 martie, reprezentându-l pe Boris Nemţov. FOTO: news.yahoo.com

Asasinarea lui Boris Nemţov a stupefiat lumea civilizată, deşi eliminarea sa fizică părea iminentă, cu atât mai mult cu cât respectivul avea o poziţie prea vehementă faţă de agresiunea rusească din Ucraina. Dar această crimă nu este singulară şi se înscrie într-o serie de omoruri la comandă, de care Kremlinul nu se poate debarasa şi din care cauză Rusia a devenit fieful criminalilor.

Uciderea jurnaliştilor şi a politicienilor incomozi reprezintă un fetiş al regimului putinist. Personalităţi cu rezonanţă şi critici înrăiţi ai puterii de la Moscova au fost lichidaţi în condiţii cel puţin dubioase. Nici nu mai contează dacă liderul rus i-a dorit moartea lui Nemţov, în contextul tumultuos al războiului abominabil cu Ucraina. E suficient că regimul său continuă să alimenteze o stare de ură, de învrăjbire şi de segregare pe motive etnice, rasiale şi politice. Xenia Sobceak, unul dintre puţinii opozanţi ruşi rămaşi în viaţă, a descris întocmai circumstanţele şi cauzele odioasei crime: „Responsabilitatea pentru acest omor nu este doar a autorilor sistemului, dar şi a tuturor celor care promovează zilnic această ură, fiecare dintre ei fiind pătaţi cu sângele lui Boris Nemţov. Fiecare strigăt despre urmaşii lui Bandera sau relatări despre trădătorii de neam au dus la comiterea acestei crime”.

Rusia de astăzi se pretează a fi continuatoarea Bizanţului şi moştenitoarea Uniunii Sovietice. Într-un anume sens, se pare că Moscova chiar perpetuează atât obiceiul reprobabil al luptelor de palat, caracteristic împăraţilor bizantini care îşi anilihau rudele, doar în eventualitatea în care acestea ar fi putut pretinde la tron, cât şi experienţa nefastă a stalinismului, manifestată prin eliminarea adversarilor, inclusiv a foştilor aliaţi şi colaboratori. Din păcate, Rusia Kieveană s-a transformat în una imperială, apoi bolşevică, iar acum criminală.

Comitetul de anchetă care investighează asasinatul porneşte de la câteva ipoteze cel puţin bizare. Criminaliştii ruşi nu exclud versiunea precum că Nemţov ar fi fost victima Statului Islamic, reieşind din declaraţiile sale intransigente faţă de atentatul terorist de la redacţia pariziană Charlie Hebdo. O altă variantă lansată de autorităţile ruse cochetează cu ideea omorului cauzat dintr-un exces de gelozie, pornind de la premisa că Nemţov se afla în acea seară fatidică în compania unui fotomodel ucrainean. Dar toate aceste ipoteze nu fac decât să muşamalizeze un fapt pe cât de oribil, pe atât de vizibil: disidentul rus a fost ucis pentru convingerile sale politice.

La ora la care scriu acest text, nu cunosc cum s-a desfăşurat marşul funerar, autorizat în cele din urmă de către Primăria Moscovei. Însă pot să constat momentul de cotitură în care se află Rusia şi necesitatea stringentă a determinării sale: fie este un stat democratic, în care primează drepturile omului şi funcţionează supremaţia legii, fie este o entitate captivă intereselor velicoruse şi supusă clanurilor mafiote. Nu mai încape nicio îndoială că Rusia de astăzi devine tot mai criminală, dar întrebarea constă în capacitatea ruşilor de a se împotrivi şi de a-şi redobândi demnitatea.

Nu trebuie Nemţov martirizat decât dacă se dovedeşte că o ţară întreagă într-atât de mult a degradat încât admite ca cetăţenii săi cu viziuni divergente faţă de politica oficială să fie ucişi. Una e să nu fii de acord şi cu totul altceva este să fii omorât pentru asta.

În încheiere, Dumnezeu să-l ierte pe Boris Nemţov şi să le dea minte celor care insistă asupra includerii Republicii Moldova în sistemul „valoric” al Rusiei de astăzi. Să nu uităm că avem zeci de mii de potenţiali ostatici moldoveni care muncesc pe „moşia lui Putin”, iar nesiguranţa zile de mâine şi insecuritatea personală ar trebui să ne preocupe mai mult decât anularea embargourilor şi micşorarea preţului la gazele naturale. Mai ales acum când se împlinesc 23 de ani de la agresiunea militară rusească împotriva noastră.