Raport CJI: Într-un an electoral, partizanatul politic este tot mai evident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe instituţii media din Moldova continuă să favorizeze anumite partide politice, recurg la tehnici de manipulare, în prim plan fiind etichetarea, generalizarea, răspândirea informaţiilor false, incomplete şi tendenţioase. Ştirile sunt scrise cu abateri de la normele deontologice, informaţiile sunt redate cu un amestec dintre fapte şi opinii, cu omisiunea unor informaţii.

Sunt constatările raportului de monitorizare „Elemente de propagandă, manipulare informaţională şi încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spaţiul mediatic autohton”, realizat de către Centrul pentru Jurnalism Independent.

În perioada ianuarie-martie, au fost monitorizate 12 instituţii media: posturile TV – Publika, Prime, Canal 2, Canal 3, Jurnal, Accent, RTR, NTV şi Moldova 1 şi  portalurile –  noi.md, sputnik.md şi deschide.md.

Într-o conferinţă de presă la IPN, joi, 29 martie, Victor Gotişan, autor al raportului, a spus că evenimentului de învestire a noilor miniştri, din 10 ianuarie, Accent TV i-a dat o conotaţie negativă, reflectându-l dezechilibrat, prin prisma comentariilor şi declaraţiilor preşedintelui Igor Dodon. Jurnal TV a promovat ideea că aceste modificări în garnitura guvernamentală sunt moftul liderului democrat, Vlad Plahotniuc. Moldova 1 a folosit un scenariu de reflectare a subiectului asemănător celui de la Prime TV Canal 2, Canal 3 şi Publika TV. Portalul deschide.md a făcut uz de amestecul faptelor şi opiniilor.

În ştirile despre adoptarea legii „antipropagandă”, Accent TV şi NTV au scos în evidenţă doar lacunele din proiect. Prime TV, Publika, Canal 2 şi Canal 3 au prezentat subiectul din perspectivă pozitivă. Pentru Jurnal TV subiectul a servit motiv de a acuza Partidul Democrat. Iar sputnik.md a făcut uz de amestecul faptelor şi opiniilor.

Demisia lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar a fost reflectată la sputnik.md ca pretext de a prezenta Partidul Liberal într-o lumină negativă. Portalul deschide.md a reflectat subiectul prin prisma vieţii private a fostului edil. Prime TV, Canal 2, Canal 3 şi Publika, Accent TV şi NTV au scos în evidenţă aspectele ce ţin de dosarele lui Dorin Chirtoacă, decât propriu-zis evenimentul demisiei.

Interceptarea convorbirii telefonice dintre afaceristul Veaceslav Platon şi Alexandru Tănase, pe când era preşedinte al Curţii Constituţionale, care a dus la demisia ultimului din funcţia de ministru al justiţiei, a servit pentru Jurnal TV motiv pentru a ataca Partidul Democrat şi pe Vladimir Plahotniuc. Prime TV, Canal 2, Canal 3 şi Publika TV s-au concentrat doar de demisia lui Alexandru Tănase, omiţând subiectul primar.

„Din cauza faptului că unii au preferinţe politice, fac partizanat. Constatăm acest partizanat pe care l-am văzut periodic de-a lungul ultimilor ani. Uneori este mai evident, alteori este mai puţin evident, dar, ţinând cont că acum avem un an electoral, anticipăm că în următoarele rapoarte vom avea şi mai flagrantă această tendinţă”, a spus Nadine Gogu, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.

CJI recomandă Consiliului Coordonator al Audiovizualului să se autosesizeze şi să iniţieze monitorizarea posturilor TV care difuzează informaţii manipulatoare, pentru a constata derogările de la lege şi a aplica sancţiuni. Consumatorilor de presă li se recomandă să se informeze din mai multe surse media, pentru a evita riscul de a primi o informaţie eronată şi manipulatoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite