Primele schimbări în eşalonul puterii după alegerea noului lider transnistrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în urma aşa-ziselor alegeri prezidenţiale, va fi înlocuit de Alexandr Şerba la cârma Sovietului Suprem, pretinsul organ legislativ transnistrean. Anterior, Şerba a deţinut funcţia de vicepreşedinte, transmite corespondentul IPN din regiune.

Şefa pretinsului Comitet de Anchetă din stânga Nistrului, Olga Dubrovina, acuzată că a dispus ilegal muşamalizarea acţiunilor criminale ale echipei fostului lider transnistrean, Evgheni Şevciuk, a fost suspendată din funcţie.

După ce pe reţelele de socializare au apărut informaţii că de pe teritoriul singurei companii audiovizuale aşa-zise de stat din regiune este retras echipamentul, echipe de miliţieni au fost mobilizate la faţa locului, iar în funcţia de şef al aşa-zisului serviciu de stat pentru mass-media a fost numită Lidia Kolodka, care anterior a fost purtătorul de cuvânt al lui Vadim Krasnoselski.

Evgheni Şevciuk s-a deplasat urgent la Moscova, unde, după cum este precizat pe pagina web oficială, „are planificate un şir de întâlniri de lucru”.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite