Orange Moldova, Moldova Agroindbank, Compania Publică Teleradio Moldova şi Guvernul Moldovei - un frumos parteneriat în organizarea etapei naţionale a Eurovisionului (P)
0
De şase ani, Compania Orange Moldova este alături de Compania Publica Teleradio Moldova în realizarea unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din ţară şi anume, etapa naţională a concursului Eurovision.
În premieră, în acest an, la pregatirea etapei naţionale a concursului se implică Guvernul Republicii Moldova. Totodată, Banca Moldova Agroindbank a anunţat disponibilitatea de a susţine acest parteneriat.
Mihai Moldovanu, viceprim-ministrul Republicii Moldova:„Guvernul Republicii Moldova a decis să susţină acest eveniment, este o colaborare frumoasă care sper să se soldeze cu o prestaţie bună a artiştilor atât în cadrul etapei naţionale cât şi a celei internaţionale. Tot ce ne-am propus este să promovăm cultura noastră“.
Constantin Marin, preşedintele TRM: „Sprijinul pe care-l avem, nu doar financiar, dar şi logistic din partea companiei Orange Moldova, ne face să muncim şi mai mult, să fim mult mai buni în fiecare an. Parteneriatul este un lucru extraordinar, mai ales atunci când acest parteneriat aduce roade. Colaborarea între Orange Moldova şi TRM este o istorie de succes. Vreau să le mulţumesc pentru acest lucru“.
Pentru compania Orange Moldova, susţinerea etapei naţionale a concursului a devenit mai mult decât sprijin financiar la organizarea concursului. Este o susţinere directă a tinerelor talente, crearea unei piste de lansare a acestora.
Liudmila Climoc, director general al companiei Orange Moldova: „ Deja al şaselea an, împreună cu Compania Publică Teleradio-Moldova lansăm în parteneriat cel mai important eveniment muzical televizat naţional al anului. Pentru noi, cei de la Orange, acest proiect înseamnă mai mult decât un parteneriat clasic comercial. Este un eveniment care implică munca, dedicaţia şi creativitatea echipei de marketing Orange, care, în fiecare an, se străduie să facă acest concurs deosebit şi să surprindă atât clienţii Orange, cât şi toţi fanii acestui show.

De fiecare dată când avem posibilitatea de a susţine şi încuraja tinere talente, o facem cu o deosebită plăcere şi responsabilitate socială. Şi în acest an, împreună cu partenerii noştri, ne dorim să punem la dispoziţia artiştilor o scenă performantă, sunet şi lumini de calitate, să creăm condiţii pentru ca toţi concurenţii să se simtă bine pe parcursul participării la acest concurs.
Toate acestea devin realizabile graţie parteneriatului cu compania publică TRM şi aici aş vrea să multumesc echipei Televiziunii, domnului Preţedinte al companiei, domnului Director, producatorului general, regizorului şef, cameramanilor, redactorilor pentru munca depusă şi relaţiile de colaborare profesioniste.
Totodată, vreau să salut implicarea Guvernului Republicii Moldova în organizarea şi finanţarea acestui concurs. Suntem mândri de faptul că împreună creăm pentru tinerele talente muzicale o pistă de lansare în lumea muzicii, iar pentru alţii, o nouă treapta în cariera de muzician. Prin acest concurs aducem aportul nostru modest la susţinerea, încurajarea şi promovarea talentelor din Moldova, cât şi la promovarea Republicii Moldova peste hotarele ţării“.
Republica Moldova participă la Eurovision pentru al 9-lea an consecutiv. Artişii care au participat la concurs afirmă că graţie susţinerii Orange Moldova, tinerele talente din Moldova au posibilitatea să se manifeste într-un spectacol organizat la un nivel profesionist.
Pasha Parfeni, interpret: „Este o oportunitate foarte mare pentru tinerii interpreţi. Până la Eurovision, m-au văzut, hai să spunem, 50 de mii de spectatori, după, m-au vazut câteva zeci de milioane. Şi lumea ma vede altfel după Eurovision“.
Geta Burlacu, interpretă: „Să ştiţi că datorită acestui parteneriat, calitatea concursului, calitatea emisiei au crescut şi cred că asta s-a vazut cu ochiul liber“.

De fiecare dată, Orange Moldova vine şi cu noi surprize pentru clienţii săi. Sunt pregatite premii şi concursuri noi, iar, în scurt timp, Orange va anunţa şi despre alte servicii inovative pentru clienţii primului operator de telefonie mobilă.