Oficial american: Consolidarea forţelor Moldovei, Georgiei şi Ucrainei e o strategie bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colaborarea moldo-americană şi abordarea la nivel de regiune, în vederea asigurării securităţii şi stabilităţii, au fost discutate în cadrul unei întrevederi de către prim-ministrul Pavel Filip cu Judge Ted Poe, membru al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA.

Pavel Filip a salutat introducerea pe agenda Congresului SUA a proiectului Rezoluţiei privind impulsionarea relaţiilor bilaterale şi sprijinul SUA pentru integritatea teritorială a ţării Moldovei, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de Guvern.

Potrivit premierului, SUA are un rol important în formatul de negocieri „5+2”. Pavel Filip şi-a exprimat recunoştinţă pentru aportul Consiliului Atlantic şi al părţii americane în organizarea, în premieră, a Conferinţei interparlamentare „Georgia, Moldova şi Ucraina: Parteneriatul Estic – Provocările actuale de securitate”, care a avut loc la Chişinău în data de 2 martie. 

În opinia oficialul american, consolidarea forţelor celor trei state, care se confruntă cu provocări de securitatea similare, este o strategie foarte bună pentru depăşirea acestora şi pentru realizarea transformărilor democratice. Judge Ted Poe a specificat că ţara sa va continua să sprijine integritatea teritorială a acestor ţări şi să ofere suport politic şi financiar pentru asigurarea stabilităţii la nivel de regiune.

Pavel Filip şi Judge Ted Poe au punctat necesitatea asigurării în continuare a unei comunicări permanente, pentru a impulsiona dialogul strategic bilateral.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite