O femeie a fost scoasă de pompieri dintr-o groapă adâncă de 5 metri

O femeie a fost scoasă de pompieri dintr-o groapă adâncă de 5 metri

FOTO Arhivă

O femeie de 37 de ani din satul Suruceni, raionul Ialoveni, a avut nevoie de ajutorul pompierilor după ce a căzut într-o groapă adâncă de 5 metri. Incidentul a avut loc în seara zilei de duminică, 18 iunie. Serviciul 901 a fost alertat pentru intervenţie în satul Suruceni, unde potrivit martorilor o femeie căzuse într-o groapă în sectorul de vile „Muguraş”, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, la faţa locului au intervenit angajaţii Unităţii salvatori şi pompieri Ialoveni, acţiunile de extragere a femeii au durat circa 15 minute. În final, aceasta a fost scoasă la suprafaţă, ulterior fiind transportată pentru îngrijiri medicale la spitalul raional Ialoveni.
 
Alte circumstanţe ale acestui caz urmează să fie investigate de către organele de drept. În acest context, salvatorii recomandă prudenţă maximă, pentru a evita situaţiile de risc, cu pericol pentru viaţă.
 
citeste totul despre: