Numărul persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă este în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova este în creştere numărul persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă. În 2010 în penitenciarele din ţară erau deţinute 91 de persoane condamnate la detenţie pe viaţă, iar către 2016 numărul a crescut la 118. Majoritatea (98,4%) au comis omoruri, transmite IPN.

Datele se conţin în studiul „Detenţiunea pe viaţă şi eliberarea condiţionată în Moldova”, realizat de Misiunea Norvegiană de Exterţi pentru Pormovarea Supremaţiei Legii în Moldova NORLAM şi prezentat joi, 11 mai, în cadrul unei mese rotunde.

Potrivit studiului, în Republica Moldova detenţia pe viaţă se poate aplica pentru 17 tipuri de infracţiuni, iar eliberarea condiţionată înainte de termen în cazul condamnărilor pe viaţă poate avea loc doar după 30 de ani de detenţie.

Modificarea legislaţiei prin introducerea mai multor semne calificative în art. 145 (2) Cod Penal (Omorul intenţionat) şi coborârea maximului pedepsei cu închisoarea de la 25 la 20 de ani, dar şi îndemnul CSJ de a aplica pedepse mai dure – pare să fi condus la schimbarea practicii judiciare în privinţa detenţiei pe viaţă. Această pedeapsă se aplică mai des şi în prezenţa a mai puţine clauze agravante, atât numeric, cât şi calitativ, se menţionează în studiu.

82% din deţinuţii condamnaţi pe viaţă în momentul aplicării pedepsei nu erau angajaţi în câmpul muncii, 56% au comis infracţiunea în stare de ebrietate, iar 58% au mai fost anterior condamnaţi.

Prezent la lansarea studiului, ministrul justiţiei Vladimir Cebotari s-a referit la atitudinea societăţii fată de aceste persoane. „Nu am învăţat încă cum să schimbăm percepţia societăţii noastre, dar şi a tuturor celor care participă la actul de justiţie, faţă de cei care execută o pedeapsă cu detenţie pe viaţă”, a declarat ministrul.

În prezent în penitenciarele din Republica Moldova sunt deţinute peste 7 mii de persoane. Deţinuţii condamnaţi pe viaţă sunt închişi în Penitenciarul de la Rezina. Detenţia pe viaţă nu se aplică femeilor şi persoanelor sub 18 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite