MIG-urile moldoveneşti, temă de fake news în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

După ce o publicaţie kieveană a adus Moldovei acuzaţii că ar fi respins solicitarea Ucrainei de a-i pune la dispoziţie MIG-urile inactive de zeci de ani de la Mărculeşti, Dumskaya de la Odesa se întreabă dacă sunt „proşti sau provocatori” cei care au lansat falsul, atât despre „solicitare”, cât şi despre „refuz”, transmite IPN.

Publicaţia precizează că oricare tehnician aviatic ştie că „această ruginitură” de la Mărculeşti nu poate fi readusă la condiţia de zbor. Cel mult s-ar putea încerca dezasamblarea aparatelor de zbor pentru a colecta piese de schimb, dar nu se poate garanta că acestea ar putea fi funcţionale.

Sursa informează că avioanele de la Marculesti au fost reparate în Romania in anii 2005-2006 şi au revenit acasă în zbor, dar au rămas de atunci fără întreţinere, sub cerul liber. Jurnaliştii presupun că avioanele ar putea servi în continuare doar ca obiecte de muzeu şi „doar un idiot clinic sau un provocator plătit poate miza pe valoarea lor militară”.

În context, redacţia reaminteşte că în acest moment Moldova, o ţară mică şi modestă, „hrăneşte şi milueşte, fără a crâcni, 150 de mii de fraţi şi surori (refugiaţi ucraineni, n.r.)”. Republica Moldova aproape că nu are armată. „A-i cere să ne transmită avioane de vânătoare, precum şi bombe nucleare, bombardiere strategice şi submarine nucleare cu portavioane, este o prostie fără niciun hal. De aceeaşi sorginte e şi învinuirea de laşitate: că (moldovenii) nu vor să treacă cu tancurile peste zona transnistreană. Simplu. Moldva nu are tancuri... Zău, nici nu face să clarifici, dacă autorul este un prost util sau un provocator plătit”, scrie Dumskaya.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite